Complexul Asmita Gardens are datorii de 110 milioane euro, dar doar jumătate ar putea fi recuperate
Complexul de locuințe Asmita Gardens din București, aflat în insolvență, are datorii de circa 110 milioane de euro, din care 70 milioane euro către Alpha Bank, iar din vânzarea locuințelor disponibile în ansamblu s-ar putea încasa în jur de 53 milioane euro, potrivit administratorului judiciar.
Complexul de locuințe Asmita Gardens din București, aflat în insolvență, are datorii de circa 110 milioane de euro, din care 70 milioane euro către Alpha Bank, iar din vânzarea locuințelor disponibile în ansamblu s-ar putea încasa în jur de 53 milioane euro, potrivit administratorului judiciar.
Dezvoltatorul proiectului rezidențial Asmita Gardens, unul dintre cele mai mari ansambluri din București, a intrat în noiembrie în insolvență la cererea Alpha Bank.
Conform raportului administratorului judiciar, Euro Insol, la masa credală au fost înscrise datorii de 101 milioane de euro, restul de nouă milioane de euro nefiind revendicate de creditori.
Principalul creditor este Alpha Bank, care deține o pondere de 70% în totalul datoriilor, în timp ce dezvoltatorii proiectului, companiile Charlemagne din Marea Britanie și Asmita Group din India, s-au înscris la masa credală cu 25 milioane de euro împreună.
Datoriile vor putea fi însă recuperate parțial, și doar de către Alpha Bank, având în vedere că din vânzarea celor 412 de apartamente disponibile din totalul de 758 din complex s-ar putea obține în cel mai bun caz circa 53 de milioane de euro, potrivit estimărilor lui Remus Borza, managing partner al firmei Euro Insol.
“Mai sunt de vânzare 53.000 metri pătrați construiți, formați din 28 de apartamente din prima fază, 384 de locuințe din faza a doua și spațiile comerciale din ambele faze. Dacă reușim să vindem la 1.000 de euro/mp am încasa circa 53 milioane de euro, bani care îi revin băncii, ca principal creditor. Restul creditorilor nu vor recupera nimic”, a declarat Borza.
El a arătat că este optimist în ceea ce privește evoluția vânzărilor în complex, având în vedere că în luna decembrie au fost vândute 11 apartamente și cinci locuri de parcare, iar în ianuarie 3 locuințe și fiind în curs de vânzare alte 5 unități.
“Am vândut în decembrie mai multe locuințe decât se vindeau în 2008. Media de 5-8 unități vândute pe lună este foarte bună, având în vedere că am vândut la un preț de 1.200 de euro/mp”, a spus Borza.
Administratorul judiciar vrea chiar ca la 1 februarie să urce cu 15% prețul garsonierelor din complex, deoarece este cerere mare pentru acestea, iar în complex mai sunt disponibile doar 18 unități. În plus, la această dată va fi majorat și prețul unui loc de parcare supraterană de la 4.000 la 5.000 de euro, în timp ce parcarea subterană se va vinde cu prețul actual, de 10.000 de euro.
Acționarii Asmita Gardens sunt grupul indian Asmita și fondul European Convergence Development Company, controlat de Charlemagne Capital.
Investiția în proiect s-a ridicat la circa 120 de milioane de euro, complexul incluzând șapte blocuri amplasate în apropierea intersecției dintre Calea Văcărești și Splaiul Unirii.
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026