Comunicarea prin teatru

Cristina Modreanu scrie cam 300 de articole despre cultura pe an. Din acestea, cam 50-60 sunt doar despre teatru. In 2005, a vazut peste 100 de spectacole in toata tara. Este o performanta datorata si formatiei sale de jurnalist. “De cand ma stiu citesc, cunosc, scriu, comunic…”.

Cand era mica, teatrul nu-i placea: parintii o duceau numai la piese clasice care o plictiseau. Revelatia s-a produs intr-un moment precis: “Au pus catuse florilor”, montat la Odeon de Hausvater. A fost usa pe care a intrat in lumea teatrului. De aici a inceput fascinatia.

Cristina are avantajul privirii proaspete, necontaminate si spiritul investigativ al jurnalistului, pentru ca nu provine “din sistemul teatrului”. Are independenta de opinie necesara pentru ca nu este tributara vreunui “maestru al scenei romanesti” – fie el mare regizor, actor, critic de teatru si/sau profesor – sau vreunui grup de interese. Scrie despre teatru in primul rand pentru ea. Incita spectatorul la descoperirea teatrului, nu la respectarea obedienta a unor sentinte de valoare date de “instanta critica” sau/si de “artistul ridicat pe piedestal”.

“Artistului”, crede ea, “nu trebuie sa i se mai ridice statui carora publicul sa li se incline cu veneratie, obligat de verdictele criticii. Arta este un produs cultural. Trebuie gasite metode moderne de a aduce oamenii spre ea”. Este nevoie de o schimbare a spatiului teatral. Cum? Management cultural de calitate, promovare, publicitate, atragere de fonduri si, mai ales, comunicare.

Pentru Cristina teatrul este o forma de cunoastere a lumii. Meseria ei este sa medieze in comunicarea dintre artist si public. Sa aduca cele doua entitati intr-un dialog reciproc necesar. Si, prin asta sa inteleaga lumea si pe ea insasi. “Eu nu vreau, de fapt sa fiu critic de teatru”, afirma ea, aparent paradoxal, “vreau doar sa scriu despre teatru”. Face asta pentru ca i se pare o datorie morala normala promovarea valorilor care “nu fac rating de televiziune”. I se pare nedrept ca de multe ori valori certe raman necunoscute din lipsa de promovare; nedrept ca generatia de artisti tineri trebuie sa lupte nemeritat de mult cu “eternii culturii romane” si ca li se refuza cu aroganta “academica” dialogul ori dreptul la prezumtia de… valoare!

De ce am incredere in Cristina?

Ca, desi recunoaste ca a fost mereu norocoasa, nu-i place sa-si etaleze succesele. “Trebuie sa am grija mare de comoara asta, ca sa nu se intoarca impotriva mea”; ca simte mereu nevoia de a relationa, de a cunoaste oameni si proiecte noi; ca face munca de detectiv in descoperirea valorilor; ca pentru ea arta de a trai inseamna sa stii sa-ti alegi foarte bine oamenii pe care trebuie sa-i cunosti; pentru ca este un colectionar de ilustrate de epoca cu imagini din piesele de teatru. “Imaginile din perioada aceea sunt rare, asa ca orice marturie vizuala este extrem de pretioasa”.

Este femeia actrita din nastere? “Da, numai ca nu toate ajung pe marea scena – unele nu sunt constiente, altele nu pot. De fapt, toti suntem nascuti actori, numai ca barbatii sunt niste comedianti mult mai prosti”.

“Public ceea ce scriu pentru ca nu pot trai fara comunicare si sunt jurnalist pentru ca nu cred ca am destul talent pentru a fi scriitor. Dar cred ca pot sa inteleg foarte bine ce creeaza artistii si ca trebuie sa comunic asta oamenilor”.

“Eu cred ca sunt un om care stie ce poate sa faca si vrea sa faca tot ce poate”.

Varsta: 31 de ani, (Buzau, 22 septembrie 1974, zodia Fecioarei). Absolventa a Facultatii de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii – Universitatea Bucuresti. Doctorand al UNATC – sectia teatrologie. Profesia: jurnalist si critic de teatru (cotidianul Gandul si TVR Cultural). A publicat 2 volume: “Sah la regizor” (2003) si “Mastile lui Alexander Hausvater” (2005). Membru in juriul Premiilor UNITER si in juriile de selectie ale celor mai importante festivaluri de teatru din tara.