Concediile le-au crescut funcționarilor salariile cu 0,3%
Salariul mediu net din economie a scăzut cu 0,6% în luna mai față de aprilie, ajungând la 1.428 de lei (340 euro), în timp ce salariile funcționarilor publici au crescut cu 0,3% față de luna trecută, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS). Motivul? Primele de vacanță stabilite prin lege pentru funcționarii publici au continuat să fie acordate și în aprilie.
Salariul mediu net din economie a scăzut cu 0,6% în luna mai față de aprilie, ajungând la 1.428 de lei (340 euro), în timp ce salariile funcționarilor publici au crescut cu 0,3% față de luna trecută, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS). Motivul? Primele de vacanță stabilite prin lege pentru funcționarii publici au continuat să fie acordate și în aprilie.
“A fost o perioadă de blocaj, în care nu au mai fost bani pentru primele de vacanță, după care unele instituții au început să acorde aceste beneficii, în funcție de bugetele care s-au aprobat. De regulă, acordarea acestor prime se face pe trimestre și există posibilitatea să nu mai existe bani pentru acordarea lor și în cea de-a doua parte a anului”, susține Silvia Pisică, director în cadrul Institutului Național de Statistică.
Salariul mediu net al unui funcționar public a ajuns în mai la 2.021 de lei (481 euro), în timp ce profesorii au avut salarii mai mici cu 2,4% față de luna precedentă, până la 1.495 de lei (356 euro), pe fondul grevelor salariaților din învățământ de la începutul anului.
Bancherii și IT-știi au avut parte de cea mai mare creștere salarială din economie în luna mai a acestui an față de perioada similară a anului trecut, întrucât salariile lor au crescut cu peste 17%. Totuși, raportat la aprilie, creșterile salariale în aceste domenii au fost nesemnificative, sub 2%.
“În perioada aprilie – iunie, companiile acordă creșteri salariale, după ce în primele trei luni ale anului fac o evaluare a performanței angajaților. În bănci și în companiile din IT, creșterile salariale au fost foarte mici de la începutul anului, pentru că numărul de salariați este destul de mare, iar salariile medii din aceste domenii sunt mai mari față de cele din restul sectoarelor economice”, spune Alina Popescu, reward manager în cadrul companiei de consultanță în management Hay Group România, care realizează studii salariale.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026