Concentrarea pe industrie este secretul din spatele boom-ului economic al Germaniei

La începutul deceniului trecut, când în Germania rata șo­majului era ridicată, iar sen­timentul dominant era de pesimism, Hans-Werner Sinn, președinte al institutului german Ifo, scria o carte denumită “Poate fi Germania salvată?” După părerea sa, Germania putea fi salvată. Acum, el spune că Ger­mania a fost salvată.

Pentru Audi, cât și pentru restul in­dustriei germane, con­dițiile s-au schim­bat din iarna 2008-2009, când unele fabrici au redus pro­ducția cu până la 90% pe fondul adâncirii crizei. Extrem de de­pendentă de expor­turi, Germania înre­gistra un declin cu 20% al producției din in­dustria manufac­turieră în 2009. Acum, Germania crede cu tărie că traumele din 2008-2009 o vor ajuta să se reinventeze.

Zvonurile privitoare la un declin inevitabil începuseră să circule încă din 2001, iar lista “defectelor” era una lungă. În general, părerea era că decenii la rând Germania trăise pe baza miracolului economic din anii ’50 și ’60 și că între timp permisese economiei sale să devină rigidă.

Acum, există percepția că vremurile bune se întorc, iar unele dintre minusurile asupra cărora s-a atras atenția în anii ’90, în 2000 s-au dovedit a fi plusuri. Totuși, va fi necesar mai mult de un an de creștere puternică pentru a-i convinge pe sceptici, din afara și din interiorul Germaniei, că un al doilea miracol economic este garantat.

Natura creșterii germane reprezintă de asemenea un motiv de îngrijorare. Rata șomajului este în scădere, dar există puține semne că redresarea clasică bazată pe exporturi duce la o creștere a salariilor și a consumului.

Spre deosebire de anii ’50 și ’60, când muncitorii germani lucrau din greu și câștigau salarii în creștere pe măsură ce fabricile deveneau mai eficiente, de această dată muncitorii nu se bucură de roadele muncii lor. Salariile reale au stagnat, consumul este în continuare fragil.

“În următorii 10-15 ani trebuie să existe o creștere puternică a salariilor pentru a reorienta cererea dinspre exporturi spre plan local”, spune Heiner Flassbeck, fost consilier al lui Oskar Lafontaine, ministru de finanțe pe vremea lui Gerhard Schröder.

Acesta spune că dacă Germania nu va importa mai mult la nivel european, euro nu va putea supraviețui pentru că țările mai fragile se vor confrunta cu o austeritate permanentă.

Sinn crede că reducerea șomajului va duce în cele din urmă la o creștere a salariilor, care la rândul său va impulsiona cheltuielile consumatorilor. Există totuși puține semne că strategii germani ar grăbi acest proces, aceștia părând mulțumiți de combinația de factori care ajută la explicarea revenirii Germaniei.

Primul dintre aceștia este structura economică și politică a Germaniei. Prosperitatea este mult mai bine dispersată la nivel național, neexistând concentrarea excesivă într-o singură regiune întâlnită în Marea Britanie. De asemenea, accentul cade mai mult pe creștere pe termen lung decât pe speculații.

“În perspectivă, unele economii au investit prea multe resurse în sectoare cum este cel imobiliar. Poate au exagerat. Germania se bucură de o structură de modă veche”, declară Thomas Mayer, economist-șef în cadrul Deutsche Bank.

Astfel, în timp ce City-ul londonez și Wall Street-ul au devenit obsedate de creditele ipotecare subprime și de CDO-uri, Germania s-a concentrat pe industria manufacturieră.

A doua explicație pentru renașterea Germaniei este că țara a îmbrățișat reformarea structurală a economiei cel puțin la două decenii după ce Margaret Thatcher și Ronald Reagan au lansat liberalizarea, privatizarea și reforma socială în Marea Britanie și Statele Unite. Potrivit susținătorilor acestei teorii, spre deosebire de Marea Britanie și America, Germania a făcut față șocurilor petroliere din anii ’70 și ’80, nefiind astfel nevoită să schimbe ceva în anii ’80.

A treia explicație este că investitorii germani s-au ars în criza financiară și își țin banii acasă acum. Astfel, a apărut capitalul aflat la baza unei creșteri puternice a investițiilor care va menține industria germană hiper-competitivă pe viitor.

În final, China, cu o rată de creștere de 9-10% în fiecare an, a absorbit puternic exporturile germane.