Concept pe muzica de Bach

Bizara si, in acelasi timp, reconfortanta aceasta adunare in jurul unui concept. Adica, o publicatie lunara in 10 exemplare ce apare de cinci ani si e neconventionala. Este de “constiinta” si la acest concept “poate participa orice artist care gandeste asupra breslei, tarii, umanitatii; critic sau propunand solutii”.
Altfel spus, un grup de artisti (al carui nucleu afectiv este doamna Paula Ribariu) se inmanuncheaza in forta centrifuga a unei atitudini. Ei au de spus ceva. Si o spun la unison, fara nicio constrangere. Ceea ce, sa recunoastem, mai rar intalnim in aceste vremuri de derutanta si apasatoare singuratate a creatorului!
Solutiile de cucerire a incintei GalateCa sunt felurite. De la crampeie de biografie artistica expuse in memoriam (cum e cazul recent disparutei Silvia Cambir) sau spatiul spiritual solemn, “durat” de Paula Ribariu in amintirea sotului ei, Samuil Rosei, si avand in centru jurnalul in unic exemplar al acestuia, pana la insemnari emotionante ale Adrianei Bittel despre Iosif Naghiu (alt spirit plecat prea repede dintre noi!), ori la un colt de rai sufletesc, construit de Doina Dumitrescu prin reunirea catorva din aparitiile editoriale de la “Anastasia”. Sau, in fine, bizarul obiect polimorf, de catifea rosie (autor: designerul Radu Comsa), ce aluneca semantic, in functie de unghiul din care se lasa vazut, fie spre inflorescenta unei garoafe, fie spre pluralitatea unui sex feminin, fie spre imaginea unui fotoliu multifunctional.
Urmeaza ocuparea peretilor. Cu tablouri. Intr-o diversitate de stil si exprimare ce nu oboseste defel, ci, dimpotriva, prilejuieste un soi de deschidere nesatioasa a ochiului, nerabdator sa descopere ceva si mai proaspat, si mai inedit.
Astfel, dupa un triptic cu “sonoritati” vizuale grele, incruntate, dar nu mai putin penetrante, apartinand Annei Zoe Pop, intalnim viziunea figurativa vioaie si policroma a Ameliei Gherasim, apoi jocurile de oglinzi taioase imaginate de Alma Redlinger, vegetatia infernala crescuta in ochiul lui Mircea Barzuca, tusele pastoase si “bruneiforme” ale lui Ervant Nicogosian, celebrele turnuri-musuroi ale lui Marin Gherasim, vesmintele diafan distilate in carbune de Agnes Lazar, viziunile gracile, dar ferme, ale surprinzator de tinerei Daniela Chirion, manifestele cu un iz usor Dada ale lui Mircea Bochis, imaginile unei lumi geometrizante vazute doar de Cristian Ditoiu, dar si o compozitie lirica, insa rece, semnata de Dobre Sima.
Am lasat la urma doua conventii sincretice ce subliniaza si mai puternic senzatia de inattendu. Constantin Abaluta este un poet care isi “vizioneaza” poemele in fulguratii de penita (“Imaginile ranesc. Visele nu se inchiriaza” – recita pictorul catarat pe perete). In vreme ce Nicolae Makovei este un vizionar care isi poetizeaza reveriile si himerele. Art digital. Intr-un amestec de culoare, forma si virtual ce ne implanta banuiala ca, uneori, computerul este la fel de viclean ca omul. Dar de ce “Bach”? Simplu: pentru ca “infografiile” lui Makovei sunt insotite in sala de binecunoscutele acorduri de orga din Toccata si Fuga, in Re minor (BWV 565) de Johann Sebastian Bach.
Gata! Acum, puteti inchide “ziarul neconventional”. Si asteptati numarul urmator.