CONCERT / Acordeon, bandoneon și Bucureștiul altfel

În lume există un bogat repertoriu de gen dedicat celor două instrumente înrudite, iar nivelul interpreților este în continuă creștere. Există și multe stiluri predilecte pentru acest instrument, cum este cazul subspeciei jazz manouche, o zonă în care avem și noi reprezentanți valoroși aflați în plină forță creatoare.
M-am îndreptat către acest subiect pornind de la două evenimente care s-au petrecut recent în timp la București. Este vorba despre interesantul, valorosul, unicul, pitorescul și prin urmare prețiosul Festival Internațional de Bandoneon și Acordeon organizat de Orchestrele și Corurile Radio și găzduit de renovatul Studiou Mihail Jora al Radiodifuziunii pe durata a nu mai puțin de opt zile și de Gala Premiilor Radio România Cultural, ediția a zecea, prin dimensiunea sa muzicală. În acest interval, Bucureștiul a fost racordat la contemporaneitatea plină de farmec a acestui instrument, fie că este vorba despre acordeon sau bandoneon.

Un festival dedicat cu vedete străine
Aflat la ediția întâi, Festivalul Internațional de Bandoneon și Acordeon organizat de Orchestrele și Corurile Radio cred că a reușit să-și dovedească utilitatea în peisajul cultural al Bucureștiului. Practic absent în peisajul muzical autohton, timbrul inconfundabil al bandoneonului și acordeonului a convins datorită valorii incontestabile a soliștilor invitați, dar și a repertoriului abordat. Fie că a fost vorba despre Bach, Rachmaninov, De Falla, Bacalov, Piazzolla, Baretta, Rodriguez sau Romero, atmosfera în sala de concert a fost una cu totul specială. Publicul a fost, de asemenea, numeros, cel puțin la concertele cu orchestră – dat fiind faptul că procesul de vânzare online al biletelor de concert la Sala Radio este abia la început – și într-o proporție semnificativă a fost un public nou, care confirmă potențialul de interes în creștere pentru edițiile viitoare. Interpreții s-au dovedit a fi muzicieni autentici, pasionați, plini de rafinament și originalitate. Fără nicio urmă de “patină industrială” interpretările propuse publicului sau subordonate în primul rând substanței și abia în al doilea rând, doar în proporția cerută de muzică, efectului.
Invitații străini ai acestui festival și-au demonstrat virtuozitatea în dublă ipostază (aspect care merită subliniat), atât în concerte cu orchestra, cât și în recitaluri solistice – vedeta incontestabilă a festivalului, bandeonistul francez Richard Galliano, demonstrând-o și pe aceea de compozitor.
De altfel, marea reușită a organizatorilor a fost aceea că pe fondul unui lamento generalizat, inclusiv în zona economicului, aceștia au reușit să aplice rețeta de succes cea mai directă. Cea conform căreia la prima ediție trebuie să-l aduci pe cel mai bun, pentru a fi crezut și cerut de public în viitor. Însoțit de cvintetul de coarde care îi poartă numele, Richard Galliano a reușit să facă o convingătoare trecere către genul clasic, datorită pasiunii cu care își înconjoară instrumentele, pe care le descrie ca “instrumente de suflat cu claviatură (stereo), cu ancii vibratoare, adevărate orgi portabile, în prezent aproape singurele care propun, din punct de vedere pur instrumental, o strălucire și un sânge nou fiecărei lucrări de Johann Sebastian Bach”.
Orchestra de Cameră și Orchestra Națională Radio, Corul Academic Radio, dirijorii Horia Andreescu, Gerd Schaller și Roberto Salvalaio au contribuit la reușita acestei prime ediții, la care media soliștilor invitați a fost foarte ridicată.

Acordeonul lui Emy Drăgoi
De la sunetul ireal al bandoneonului lui Richard Galliano, legato-ul și omenescul care răzbăteau din modul de susținere a fiecărei fraze, îmi voi permite să fac o firească trecere la rafinamentul și virtuozitatea de mătase a acordeonistului Emy Drăgoi, care a asigurat comperajul muzical și momentele solistice la Gala Radio România Cultural, ediția a zecea. De arta lui Emy Drăgoi am avut ocazia să fiu impresionat prima dată cu ocazia unei recepții de Ziua României la Berlin, în urmă cu doi ani. Din fericire, aflat în postura de solist pe scena Teatrului Odeon, pledoaria sa artistică a avut mult de câștigat. Dovedind clasa unui muzician cufundat în drumul înțelegerii unui discurs muzical aflat mai tot timpul la granița dintre stiluri, Emy Drăgoi a oferit lecția modestiei muzicantului, dar și a muzicianului, regăsiți în persoana artistului.
Pe sunetul acesta de acordeon, Bucureștiul, arată altfel…

Virgil Oprina (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 si este jurnalist free-lancer de televiziune si corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universitătii Nationale de Muzică are de asemenea si un master în muzicologie, fiind în prezent doctorand la aceeasi facultate. Scrie critică muzicală din 1995 adunând peste sute de articole publicate în reviste sau sectiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale, îmbinând activitatea publicistică si de realizator de documentare, reportaje si corespondente de televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau blues.