Turneul Stradivarius 2010 se află la jumătate, după Bacău, Onești, Brașov și Sibiu, urmând Baia Mare (14 mai), Bistrița (15 mai), Timișoara (18 mai), Constanța (20 mai), Pitești (21 mai) și București (Sala Radio, 25 mai).
Turneul Stradivarius 2010 se află la jumătate,
după Bacău, Onești, Brașov și Sibiu, urmând Baia Mare (14 mai),
Bistrița (15 mai), Timișoara (18 mai), Constanța (20 mai), Pitești
(21 mai) și București (Sala Radio, 25 mai).
Dacă prima dată, adică in
primăvara anului 2008, Turneul Stradivarius pornea oarecum in
necunoscut din inițiativa violonistului Alexandru Tomescu
(câștigătorul viorii Stradivarius Elder Voicu) și a pianistului
Horia Mihail, iată că la a treia ediție (ce se desfășoară intre 4
și 25 mai, in zece orașe din țară), este afirmată, pentru a doua
oară, și o cauză socială a acestuia.
Un nou traseu
național
La inceput, prin acest turneu,
cei doi muzicieni și-au dorit să dea posibilitatea fiecărui român
să asculte, măcar o dată, pe viu, sunetul viorii câștigate prin
concurs de Alexandru Tomescu in 2007. Dacă, in 2009, cauza asociată
turneului a fost cea a nevăzătorilor, Turneul Național Stradivarius
2010, organizat de Asociația Accendo, reprezentată de cei doi
artiști in parteneriat cu Radio România, este asociat ideii de
strângere de fonduri pentru ajutorarea copiilor cu deficiențe grave
de auz din România care au nevoie de proteze auditive.
“Sperăm ca oamenilor să inceapă
să le pese. Pentru că România este cunoscută ca țară a oamenilor
cărora nu le pasă”, afirma Alexandru Tomescu la conferința din
deschiderea turneului. Dacă in 2009, Turneul Stradivarius strângea
in favoarea cauzei nevăzătorilor 120.000 de euro, dublând, după
spusele lui Horia Mihail “cu o adevărată frenezie socială, frenezia
culturală care exista deja, din 2008”, in 2010 se dorește obținerea
unor rezultate mai spectaculoase. Despre campania de strângere de
fonduri inițiată de cei doi muzicieni, campanie care se desfășoară
cu sprijinul Radio România și al Televiziunii Române, mai puteți
afla detalii și pe www.aiauzitdemine.ro. Turneul se va incheia
marți, 25 mai, printr-un concert la Sala Radio din
București.
Cuantificarea rezultatelor este
mai puțin importantă, poate, decât ideea și dedicația celor doi in
această direcție, care uneori aproape umbrește cauza culturală de
la care s-a pornit. Din păcate, deocamdată nici un alt artist din
zona muzicii clasice nu le-a urmat exemplul. In concertele din
primul Turneu Stradivarius, din 2008, s-a cântat Mozart și
Beethoven, anul trecut Brahms și Grieg, anul acesta Bartok și
Prokofiev. “Cu timpul, cred că o să putem prezenta pe vioara
Stradivarius muzică și mai greu accesibilă”, afirma Alexandru
Tomescu.
Al treilea CD
Stradivarius
In paralel cu concertele, cuplul
cameral Alexandru Tomescu – Horia Mihail se află deja și la al
treilea CD editat cu ajutorul casei de discuri Intercont Music,
album purtând titlul
Romantic Stradivarius. Ținuta grafică
și muzicală a CD-ului invită la concluzii tranșante. Atât prin
țelurile performanței interpretative, tot mai inalte, cât și prin
calitatea concepției artistice a celor cu care au colaborat la
crearea CD-ului (fotografii – Cosmin Bumbutz, design grafic – Alin
Surdu sau inregistrarea realizată de Tom Brânduș), Alexandru
Tomescu și Horia Mihail reușesc să facă un pas inainte. Acest binom
artistic, Alexandru Tomescu – Horia Mihail, se transformă odată cu
trecerea anilor intr-o entitate care, cultivată și protejată in
primul rând de cei doi artiști, are șanse să devină un reper
important al culturii române. Chiar dacă acești artiști au căpătat
deja o experiență de invidiat in lupta impotriva curentului general
de nepăsare – cea mai dureroasă formă de dispreț față de noi inșine
-, ei totuși vor trebui să fie sprijiniți in demersul lor unic in
viitor. Altminteri, efortul disipării energiei creatoare in
cruciade organizatorice iși va arăta fatalmente urmările
nefaste.
Pentru moment, să ne bucurăm de
Romantic Stradivarius: de poetica muzicii lui Brahms,
tumultul contrastelor schumanniene sau de cromatica sonoră atinsă
de filtrul auster al Nordului muzicii lui Grieg. Este vorba despre
fațete ale romantismului in sonoritatea unui instrument vechi de
300 de ani venit din atmosfera mediteraneană a Cremonei, dublat de
tușeul dezinvolt și insorit al pianului, sunete trecute prin
filtrul sensibilității unor artiști ei inșiși unicate ale culturii
române de azi și, cu voia și sprijinul dumneavoastră, și de
mâine.
Virgil Oprina (n. 1964)
lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 si este
jurnalist free-lancer de televiziune si corespondent Thompson
Reuters din 1996. Absolvent al Universitătii Nationale de Muzică
are de asemenea si un master in muzicologie, fiind in prezent
doctorand la aceeasi facultate. Scrie critică muzicală din 1995
adunând peste sute de articole publicate in reviste sau sectiuni
culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale,
imbinând activitatea publicistică si de realizator de documentare,
reportaje si corespondente de televiziune, cu aceea de interpret de
muzică contemporană sau blues.