CONCERT / Final de sezon cu sentimente extreme

 
Destule elemente neobișnuite au putut fi remarcate la această ultimă seară a stagiunii 2008-2009 a Orchestrei Naționale Radio. Faptul că sala Ateneului Român a fost cea care a găzduit concertul (din cauza intrării in renovare a Studioului de Concerte „Mihail Jora” al Radiodifuziunii) este unul dintre acestea.
Dacă celebra Simfonie a IX-a de Beethoven era așteptată cu nerăbdare de toți cei aflați in sală – abonați, cumpărători de bilete doar pentru acest concert sau invitați – , un oarecare scepticism plana in legătură cu prima lucrare din program, o piesă contemporană a japonezului Michyioshi Inoue, care era și dirijorul serii – lucrare intitulată Memorii concrete.
Surprinzătoare și convingătoare – deși destul de lungă –, lucrarea lui Inoue este un adevărat cocktail de influențe, de o incredibilă luxurianță sonoră, punând in valoare toate secțiunile orchestrei și o bună parte dintre disponibilitățile solistice ale acesteia. Dirijorul evoluează mai degrabă in ipostaze actoricești, având rolul lui foarte clar in desfășurarea acțiunii, iar faptul că publicul nostru nu a râs mai mult – și mă refer la cel care era in sală, nu la cel care asculta la radio – nu este vina dirijorului, ci a unui tip de inhibiție ce refuză să dispară de pe fizionomiile melomanilor noștri.
Simfonia a IX-a de Beethoven in versiunea lui Michyioshi Inoue, avându-i in fața sa pe soliștii Sorina Munteanu, Mihaela Ișpan, Cristian Mogoșanu, Sorin Drăniceanu, Corul Radio pregătit de Dan Mihai Goia și Orchestra Națională Radio a fost una extrem de echilibrată, profundă și totuși spectaculoasă. Dinamica orchestrei in părțile strict instrumentale a fost remarcabil pusă in valoare, fiecare intervenție solistică din interiorul orchestrei fiind bine reliefată. In binecunoscutul final vocal-simfonic, gradarea tensiunii a condus către o incheiere cu adevărat grandioasă.
In Piața „George Enescu”, Bucharest Music Film Festival adunase alte sute de iubitori de muzică clasică, iar cei care după concert au vrut să mai rămână in răcoarea serii de iunie, au avut ocazia să vadă o superbă versiune filmată a operei Flautul fermecat de Mozart, in interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Viena, sub bagheta dirijorului James Levine, soliști Ileana Cotrubaș, Edita Gruberova și Peter Weber. Din postura de comentator al vieții muzicale „culte” românești, m-am simțit foarte bine in acea seară de iunie in care te puteai crede la București in inima unui oraș civilizat. Imbucurătoare realitate.
 
P.S. Si, totuși, nu pot incheia aceste rânduri fără a vă impărtăși ceva din gustul micuței pastile de amărăciune pe care am inghițit-o la inceputul concertului de la Ateneu. Un fenomen pe care l-am mai intâlnit, cu stupoare, in sălile noastre de concert și spectacol a fost prezent și de această dată, când s-au vândut bilete „fără loc”. Mai multe cupluri de o vârstă respectabilă au refuzat să lase locurile cuvenite celor care le aveau pe bilet sau pe invitație, deși cumpăraseră bilet fără loc, reacționând cu o agresivitate ieșită din comun și neacceptând sub nici o formă că de fapt civilizat ar fi să se ridice de pe locurile respective. Probabil că se simțeau in autobuz și nu in sala de concert. Mai interesant este că nu s-a putut face nimic, respectivii (cu siguranță pensionari cu studii superioare) nemișcându-se de pe locurile ocupate pe nedrept nici la rugămintea plasatoarelor, nici a posesorilor de drept ai biletelor. Și vă asigur că nu era vorba despre persoane aparținând unor categorii sociale pe care de obicei le asociem (generalizând, pe nedrept) cu astfel de atitudini grobiene. Tristă realitate.
 
Fotografia atasata acestui material a fost realizata de Virgil Oprina