Concert pentru un singur instrument

Afirmat acum mai bine de douazeci de ani, la Teatrul Mic, in spectacole precum a€oMaestrul si Margaretaa€? sau a€oDoamna cu cameliia€?, tandemul artistic Catalina Buzoianu-Valeria Seciu (ordinea e alfabeticaa€¦) a cunoscut dupa 1989 clipe bune, marcate de succesul unor montari ca a€oFugaa€?, a€oPescarusula€? si a€oPelicanula€?, dar si clipe rele a€“ si grele. Premiera a€oSpirita€? de la Teatrul Mic impune din nou atentiei numele acestor admirabile artiste, reintrate, sa speram, intr-o zodie a colaborarii armonioase.

Reintalnirea s-a produs nu in acordurile maiestuoase ale vreunei piese celebre, ci in sunetele proaspete (chiar daca, avand in vedere subiectul, cam demoralizante) ale unui text necunoscut, pana acum, in Romania: a€oSpirita€? (a€oWita€?, in original) de Margaret Edson.

Autoarea face parte dintre acei scriitori ce devin faimosi de la prima opera, care ramane cateodata si singura. De meserie educatoare, americanca Margaret Edson (38 de ani) a lucrat un timp in sectia de oncologie a unei clinici, experienta care, pare-se, i-a influentat hotarator viata; oricum, i-a furnizat material suficient pentru aceasta prima (si, pana acum, unica) piesa, scrisa in 1991, pusa in scena in 1995 si distinsa in 1999 cu Premiul Pulitzer.

Textul povesteste ultimele doua ore din existenta unei femei bolnave de cancer, o femeie care stie ca va muri si care isi rememoreaza trecutul, pentru a incerca sa gaseasca acolo o cat de fragila pavaza impotriva prezentului a€“ si a viitorului – inspaimantator, o femeie inteligenta si cultivata (e profesor universitar), specialista in poezia mistico-filosofica a lui John Donne, in care isi cauta, acum, un sprijin, pentru ca nici intr-o clinica americana super-sofisticata moartea nu este mai putin cruda si ultimele etape ale drumului spre ea nu sunt mai putin umilitoare.

Aceasta crancena lupta a spiritului impotriva mizeriei trupului a fost pusa in scena de Catalina Buzoianu cu sensibilitate, inteligenta si chiar umor (ingredient care, de altfel, nu lipseste nici din piesa), intr-un spectacol simplu si adevarat, unde tentatiile de inventie formala sunt abandonate in favoarea investigarii substantei umane a povestii.

Catalina Buzoianu dovedeste, astfel, ca se numara printre putinii (tot mai putinii, din pacate) regizori romani in stare sa transforme in spectacol orice fel de text, de la capodopera clasica, la noutatea cvasi-anonima.

Tot asa, Valeria Seciu probeaza ca a ramas una dintre rarele (tot mai rarelea€¦) actrite capabile sa joace drama fara a cadea in melodrama; ea isi a€ocomenteazaa€? eroina cu tandrete, dar si cu ironie, executa impecabil trecerile (foarte bruste uneori) de la un registru sufletesc la altul si izbuteste sa sugereze degradarea fiziologica, pastrandu-se departe de naturalism.

Spectacolul este un triumf al colaborarii unei excelente actrite cu o excelenta regizoare. ai este, nu mai putin, un triumf al simtului de echipa gratie caruia, in afara de Mihaela Radulescu si Gheorghe Visu, Ovidiu Niculescu si Monica Mihaescu, creatori ai unor personaje viguros creionate, ceilalti (tineri) interpreti au acceptat sa serveasca drept fundal sonor intr-un concert rezervat, din scriitura, unui singur instrument.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, Suplimentul cultural al Ziarului Financiar