Concurența a cerut luni informații atât de la competitorii, cât și clienții CFR Marfă și GFR
Consiliul Concurenței a trimis luni solicitări de informații atât companiilor concurente, cât și principalilor clienți ai CFR Marfă și GFR, în contextul analizării pieței de transport feroviar de marfă, pentru a evalua posibilele implicații ale preluării celui mai mare operator feroviar.
“Sunt necesare clarificări și informații din piață pentru a putea analiza posibilele implicații ale preluării CFR Marfă de către Grup Feroviar Român. Trebuie să cunoaștem inclusiv punctul de vedere al clienților existenți și potențiali ai celor două companii. Obținerea unor răspunsuri detaliate la întrebările noastre este foarte importantă, având în vedere cotele de piață deținute de cei doi operatori” a declarat într-un comunicat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
CFR Marfă este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.
Surse apropiate discuțiilor au declarat că procesul de privatizare a CFR Marfă a eșuat deoarece comisia de privatizare și Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns până luni, termenul limită, la un rezultat pentru încheierea transferului de acțiuni în proprietate privată.
GFR a notificat în data de 24 septembrie Consiliului Concurenței concentrarea economică pe care o va realiza prin preluarea pachetului de acțiuni reprezentând 51% din acțiunile CFR Marfă. Întrucât documentația depusă nu era completă, Consiliul Concurenței a solicitat GFR transmiterea tuturor informațiilor până pe data de 21 octombrie 2013.
“În ceea ce privește analiza concentrării economice, în funcție de dimensiunea operațiunii respective (națională sau comunitară), aceasta poate fi realizată fie de către Consiliul Concurenței, fie de către Comisia Europeană. Încă de la desemnarea câștigătorului licitației, Consiliul Concurenței a inițiat discuții cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a se stabili autoritatea de concurență competentă în acest caz. Această decizie va fi luată după ce notificarea va fi completă”, se arată în comunicatul transmis de Consiliul Concurenței.
Indiferent de autoritatea de concurență care va analiza această preluare, termenele se calculează din momentul în care documentația este declarată completă, adică conține toate elementele necesare pentru a permite analiza eficienta a operațiunii de concentrare economică.
La expirarea termenelor, autoritatea de concurență ce va analiza cazul va emite o decizie care poate fi de autorizare, autorizare cu condiții sau de respingere a tranzacției.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026