Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Conducerea BVB, sub asediul acționarilor

Bursa de Valori București (BVB) a anunțat oficial că a primit săptămâna trecută solicitări din partea unor acționari privind completarea ordinii de zi a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) cu propuneri privind reducerea capitalului social, prin înjumătățirea valorii nominale de la 10 lei la 5 lei și distribuirea sumelor rezultate către acționari, și privind alegerea Consiliului de Administrați…

Andrei Chirileasa · 17 aprilie 2011 · 1 min de citit

Bursa de Valori București (BVB) a anunțat oficial că a primit săptămâna trecută solicitări din partea unor acționari privind completarea ordinii de zi a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) cu propuneri privind reducerea capitalului social, prin înjumătățirea valorii nominale de la 10 lei la 5 lei și distribuirea sumelor rezultate către acționari, și privind alegerea Consiliului de Administrație prin metoda votului cumulativ.

Solicitările sunt susținute pe de o parte de fondurile de investiții și bănci, dar și de unele firme de brokeraj locale. Odată introduse pe ordinea de zi, ele și-ar putea găsi o susținere puternică în rândul acționarilor, iar dacă ar fi aprobate, ele ar putea duce la schimbări în Consiliul de Administrație și la o scădere a lichidităților pe care conducerea Bursei le are la dispoziție.

Reprezentanții Bursei de Valori au precizat că cererile vor fi verificate “sub aspectul îndeplinirii condiți­ilor de fond și formă cerute de legislația românească incidentă”.

Consiliul de Administrație al Bursei s-a întrunit vineri-seară pentru a discuta cererile primite de la acționari, însă nu a anunțat nimic oficial, urmând ca raportarea să apară cel mai probabil astăzi, înainte de deschiderea ședinței de tranzacționare.

Membrii Consiliului Bursei nu au putut fi contactați pentru comentarii.

Citește și