Conducerea companiei petroliere Iukos a fugit din tara
Conducerea companiei petroliere Iukos a fugit din tara
Membrii conducerii de varf a gigantului Iukos au parasit Rusia, temandu-se pentru siguranta lor, pe fondul valului de mandate de arestare si cercetare emise de procurori pentru managerii companiei petroliere, informeaza Financial Times.
“N-a mai ramas nici un membru al consiliului de conducere in Rusia”, a declarat miercuri o sursa familiara cu situatia.
Iukos, care a fost impovarata cu datorii restante la stat de peste 20 miliarde dolari (15 miliarde euro) si a carei principala divizie de productie va fi scoasa la licitatie in decembrie, este condusa in prezent “cu telecomanda”, sustine aceeasi sursa, potrivit careia conducerea Iukos ca are o intalnire de consiliu la Londra.
Bruce Misamore, directorul financiar al Iukos si cetatean american, a declarat din capitala britanica: “Nu imi voi sacrifica viata pentru ca Rusia sa-si poata indeplini scopurile politice”. Misamore a spus ca nu se va intoarce in Rusia pana cand nu va fi sigur ca “libertatea si siguranta sa nu vor mai fi in pericol”.
Miercuri, Misamore si un alt membru al conducerii executive au fost convocati de procurorii rusi pentru interogare, dar ambii erau plecati din tara, motivandu-si absenta printr-o intalnire de afaceri.
Potrivit The Moscow Times, Misamore ar fi declarat prin telefon ca s-ar putea intoarce la Moscova la sfarsitul acestei saptamani, daca ambasada americana din capitala rusa, pe care a informat-o in legatura cu convocarea, va recomanda acest lucru. “I-am intrebat ce sa fac. Au nevoie sa faca o evaluare a situatiei”, a spus Misamore.
Directorul financiar a refuzat sa dezvaluie numele celuilalt director convocat de procurorii rusi, si a declarat ca nu stie exact ce doresc sa discute oficialitatile.
“Sunt bucuros sa discut cu ei atata timp cat ei cauta raspunsuri la intrebarile lor si nu urmaresc alte scopuri”, a afirmat Misamore. Potrivit declaratiilor sale, directorul financiar ar fi primit indicatii cum ca libertatea sa ar fi amenintata. Politia rusa a facut o descindere la birourile directorului executiv al Iukos, Steven Theede, a afirmat Misamore. Si Theede se afla in prezent la Londra, sustine Financial Times.
Saptamana trecuta, guvernul moscovit a aprobat vanzarea fortata a Iuganskneftegas, principalul activ al Iukos, pentru doar 8,6 miliarde dolari (6,5 miliarde euro), jumatate din valoarea minima estimata- potrivit estimarilor independente ale bancilor de investitii, Iuganks are o valoare de 11,3-15,1 miliarde euro. Cu toate acestea, conducerea gigantului a decis sa nu initieze procedura de faliment. Potrivit unei surse, “daca declari falimentul si procurorii decid ca activele companiei depasesc datoria, poti fi pus sub acuzare”, potrivit legislatiei ruse.
Pana in prezent, autoritatile ruse s-au concentrat asupra actionarilor Iukos: Mikhail Khodorkovsky si Platon Lebedev sunt in inchisoare, fiind pusi sub acuzare pentru frauda si evaziune fiscala. Potrivit unor surse apropiate de Iukos, urmarirea managerilor de catre procurori paralizeaza compania. “Nu poti stabili strategia firmei de la Londra”, a declarat Alexei Kandaurov, fost general KGB care, pana anul trecut, a condus departamentul de analiza al companiei.
In ultimele zece zile, procurorii au arestat un manager al Iukos din conducerea de mijloc si au emis mandate de arestare pentru inca doi. Dmitri Golobov, avocatul companiei, aflat tot in capitala britanica, este pus si el pe lista celor cautati.
“Se fac cercetari la birourile si locuintele personalului Iukos aproape in fiecare zi. In companie domneste o atmosfera de teroare, asemanatoare cu cea din 1937”, a afirmat o sursa din cadrul companiei.
Potrivit publicatiei ruse The Moscow Times, convocarea lui Misamore la interogatoriu si cercetarile facute la locuintele managerilor Iukos sunt menite sa intimideze conducerea gigantului petrolier, astfel incat compania sa nu-si declare falimentul inaintea licitatiei pentru Iugansk. Initierea procedurii de faliment ar incurca planurile autoritatilor ruse, deoarece Iukos ar fi pusa sub administratie externa si ar fi ridicata interdictia de vanzare a activelor. ioana.leaua@zf.ro
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026