Conducerea PKN Orlen, inlocuita
Conducerea PKN Orlen, inlocuita
Premierul polonez Marek Belka a anuntat ca adunarea generala a actionarilor PKN Orlen va opera, in luna iulie, o serie de schimbari in conducerea grupului petrolier, transmite Reuters. “Vom convoca o adunare extraordinara a actionarilor, ulterioara unei adunari generale, si cu aceasta ocazie vom schimba conducerea”, a afirmat Belka. Trezoreria statului, care detine o treime din actiunile PKN, a cerut inlocuirea din functie a presedintelui executiv si a altor manageri, pentru a nu afecta imaginea companiei, care va face obiectul unei anchete parlamentare. Parlamentul va numi, saptamana viitoare, o comisie care va avea sarcina sa verifice legaturile deloc transparente dintre PKN si autoritati. Analistii considera ca o eventuala concediere a presedintelui executiv, Zbigniew Wrobel, va submina increderea investitorilor. Pe perioada mandatului sau, PKN a obtinut profituri record, evolutie favorizata de cresterea pretului petrolului si limitarea costurilor. De asemenea, prezenta internationala a companiei s-a extins, prin preluarea companiei Unipetrol din Cehia si a unei retele de 500 de benzinarii in Germania. Wrobel a trecut printr-o perioada dificila si in anul trecut, cand o serie de controale au dezvaluit o serie de abuzuri facute de inalti oficiali, dar a reusit sa-si pastreze postul datorita sprijinului primit din partea predecesorului lui Belka, Leszek Miller. Pana in prezent, aproape fiecare schimbare de guvern a fost urmata de modificari in conducerea companiei. Mediafax
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026