Conducerea Wal-Mart: mea culpa
Wal-Mart, cel mai mare retailer al lumii, a fost afectat considerabil de publicitate negativa, intr-o perioada in care vanzarile magazinelor deschise de cel putin un an si-au incetinit ritmul de crestere, ramanand astfel in urma rivalului sau Target, relateaza CNN Money
Wal-Mart, cel mai mare retailer al lumii, a fost afectat considerabil de publicitate negativa, intr-o perioada in care vanzarile magazinelor deschise de cel putin un an si-au incetinit ritmul de crestere, ramanand astfel in urma rivalului sau Target, relateaza CNN Money. Unii observatori din piata cred ca problema de imagine cu care se confrunta Wal-Mart ar putea avea impact asupra vanzarilor si moralului angajatilor, in special datorita raportelor care arata ca fostul vicepresedinte Tom Coughlin si-a trecut in contul de cheltuieli aproximativ 500.000 de dolari (407.000 de euro) ca urmare a achizitiilor gresite si a numeroaselor procese intentate companiei de angajatii nemultumiti. “Am facut unele erori, pe care am incercat sa le corectam, dar nu le-am musamalizat niciodata”, a spus David Glass, presedintele comitetului executiv. “In timp ce ne-am concentrat atentia asupra clientilor si actionarilor, nu am lucrat si la imaginea noastra. De aceea suntem vulnerabili la atacuri”, a adaugat el. Wal-Mart a avut asteptari prea ridicate la capitolul vanzari, dar nu a reusit sa le atinga in ultimul an, crede Mike Duke,CEO-ul companiei.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026