Conflicte de roluri

Oare avem fiecare o identitate dincolo de rolurile in care ne duc viata, profesia, studiile? Sau suntem un rezultat banal al modelarilor si indoctrinarilor de zi cu zi, exercitate de logo-urile, politicile si obiectele promotionale ale marilor corporatii, care adesea ne contamineaza casa, garderoba, gusturile si, in final, identitatea, sau al mesajelor din mass media, al culturii de grup, si in final al “specializarilor” (tehnice, sociale, psihice) cerute de sarcinile de serviciu?

Am intalnit un director de resurse umane, credincios practicant, sot si tata. Care este identitatea lui? Fiind intrebat “cine esti tu” ce va raspunde? “Sunt director de resurse umane” sau “sunt tatal copiilor mei” sau “sunt credincios”?

Bineinteles, in diverse situatii sociale va raspunde diferit, pentru ca, de fapt identitatea noastra, a fiecaruia, este o combinatie de roluri. Putem avea cel mult patru, cinci astfel de roluri care dau identitate.

De exemplu, un medic isi va spune domnul doctor si dupa ce iese la pensie si nu mai are nici un pacient. Folosind metafora imbracamintei, rolurile care ne dau identitate sunt ca lenjeria de corp, fara de care ne simtim dezbracati, si de aceea le purtam tot timpul, cum isi poarta rolul identitar domnul doctor.

Am participat la un curs despre roluri, fata de care aveam prejudecata ca este inca un model de comunicare interpersonala de pus “la palarie”, pe langa atatea altele, dar am fost surprins de simplitatea si impactul conceptului. Am constientizat cat de dificil sunt de sustinut amestecurile de roluri, de exemplu cand copilul tau iti este subordonat, nu mai stii daca esti sef sau tata, sau intr-o afacere de familie, daca esti director, sot sau actionar majoritar?

Revenind la directorul de resurse umane, am asistat la o sedinta de consiliu de administratie (detinea un pachet important de actiuni), ceilalti erau si ei actionari, dar si angajati, o mica parte erau credinciosi practicanti, iar pe ordinea de zi a aparut o cerere de sponsorizare a unei manastiri.

“Poanta” cursului pentru mine a fost ca mai rau decat confuzia de roluri este cand ajungi sa crezi ca esti numai un singur lucru. De exemplu, cand iti pierzi slujba treci de la “lucrez in resurse umane”, la “sunt specialist in resurse umane si caut o pozitie mai buna”, apoi dupa un timp imi caut o slujba”, si poti ajunge la “sunt somer”. Ajungi sa crezi ca nu mai ai resurse in tine, ca esti un singur lucru, ca identitatea ta se reduce la cea de “somer”. Iar oamenii din jurul tau reactioneaza la ce spui ca esti, intarindu-ti convingerea falsa si adancindu-te in criza de identitate.

Asa ca merita sa ne intrebam, sunt eu mai mult decat un singur rol? Care sunt rolurile care imi dau identitate, fara de care ma simt “dezbracat”? In care din aceste roluri experimentez stabilitate, tranzitie, haos, rigiditate? Unde trebuie sa clarific, in care din roluri sa imi dau voie sa continui asa cum sunt; pe care dintre roluri trebuie sa-l abandonez si sa las trecutul cu trecutul?

Directorul general al unei firme de productie imi spunea intr-o intalnire: “Imi fac rondul prin fabrica, ii intreb pe oameni cum merge treaba, iar ei se jeneaza, ii apuca frica, lasa ochii in pamant, de parca de raspunsul lor ar depinde intreaga lor viata. Nu ma simt bine deloc. Eu incerc sa comunic respectandu-le demnitatea, iar ei reactioneaza ca in fata unui tiran. Comparand reactia lor cu cea a directorilor si sefilor de departamente, singura mea explicatie este ca maistrii ii bat la cap toata ziua, iar cand se oamenii se intalnesc cu mine asteapta sa fac si eu acelasi lucru”.

Asta este cealalta “poanta” a cursului la care am participat: reactia celorlalti fata de tine, spune mai mult despre ei decat despre tine. si chiar ca e “poanta”, cand te gandesti ca o lume intreaga a managementului face atat taraboi legat de valoarea feedback-ului, managementul performatei si evaluare.

Situatia in care cineva reactioneaza fata de un rol presupus al unei persoane, mai degraba decat fata de persoana prezenta o poti recunoaste prin doua reactii anormale tipice. Tu pui o intrebare normala si te trezesti cu o scuza, sau o insulta, pentru ca cel intrebat reactioneaza fata propria imagine de sef, unde seful este “unul care asteapta scuze”, sau “unul care trebuie pedepsit ca se crede sef”. Sau daca sunt roluri amestecate, reactioneaza la rolul de tata, sau sot etc.

Concluzia mea este ca relatiile interumane sunt foarte complexe si ceea ce putem face este sa acceptam aceasta complexitate si sa o intelegem. Ceea ce se intampla in cursurile tipice de management al oamenilor, este ca modelele sunt simplificate pentru a fi intelese mai repede, pentru ca nu avem timp de teorii, noi avem de rezolvat treburi mai importante si mai practice, mai precis sa descalcim relatiile interumane din organizatii, pe care nu le intelegem pentru ca nu avem timp de teorii, pentru ca…

ai, ca sa pun capac, mai sunt doua roluri care se amesteca incomod in “ordinea” lumii noastre de afaceri, rolul de femeie si rolul de barbat. Din ziua cu numarul unu vietii noastre, suntem socializati si programati in rolul de barbat – rational, productiv, puternic si rolul de femeie – irationala, emotionala si slaba, astfel incat cei doi sa se completeze. Ea sa il completeze pe barbat cu emotiile si sentimentele care ii lipsesc, iar el sa aiba grija de partea materiala pentru ea (cititorul isi da acum sema ca e vorba intr-adevar de roluri de femeie si barbat, care pot fi jucate si de partea biologica opusa). Asa ca societatea ne programeaza sa fim personalitati incomplete. ai asa, femei si barbati, in business sau in viata, se simt neadecvati daca nu sunt intr-o relatie cautandu-si la nesfarsit implinirea in celalalt. Energia lor se canalizeaza in cautarea altuia cu care sa se potriveasca in sfarsit, sau in a ramane agatati (in frica) intr-o relatie existenta, de dependenta.