Consilier Construct face 10 mil. euro din proiectare
Consilier Construct, una dintre cele mai importante companii romanesti de pe piata locala de proiectare in infrastructura, a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de noua mil. euro, fata de nivelul de 5,2 mil. euro, atins in 2006. Pentru anul in curs compania estimeaza o crestere de 10%-15% a cifrei de afaceri, pana la un nivel de 10-10,5 mil
Consilier Construct, una dintre cele mai importante companii romanesti de pe piata locala de proiectare in infrastructura, a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de noua mil. euro, fata de nivelul de 5,2 mil. euro, atins in 2006.
Pentru anul in curs compania estimeaza o crestere de 10%-15% a cifrei de afaceri, pana la un nivel de 10-10,5 mil. euro.
Anul trecut a fost unul deosebit de dinamic pentru piata de proiectare si de consultanta de infrastructura, dupa cum sustine majoritatea jucatorilor de profil, fiind anuntate si scoase la licitatie proiecte importante atat de catre Ministerul Transporturilor sau Ministerul Mediului, cat si de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor (MDLPL).
“In 2007 piata a fost suficient de atractiva si cu o structura de lucrari diversificata. In 2008 prevedem o incetinire a cresterii, cauzata de faptul ca este un an electoral, dar si de necesitatea de consolidare a programelor si actiunilor pentru mobilizarea resurselor financiare”, a declarat pentru ZF Bogdan Vintila, presedinte si actionar unic al Consilier Construct.
Printre cele mai importante lucrari din portofoliul companiei de proiectare in 2007 se numara proiectele pentru autostrada Brasov-Fagaras, cu o valoare de executie de 500 mil. euro, pentru autostrada Ploiesti-Focsani, 800 de mil. euro si un pachet de 30 de proiecte locale finantate in baza Programului Operational Regional (POR), coordonat de MDLPL, cu o valoare totala de executie de circa un miliard de euro.
“Concurenta este din ce in ce mai acerba, apar in permanenta noi societati pe aceasta piata, dar, din pacate, acest lucru nu duce si la imbunatatirea calitatii si nici la stabilirea unor preturi corecte la licitatii”, a explicat Vintila.
In 2007 compania de proiectare a mai angajat circa 50 de persoane, ajungand la un total de 250 de angajati, cu contract de munca si colaboratori.
Principalii concurenti locali ai Consilier Construct sunt Search Corporation si IPTANA, companii cu capital romanesc, si Louis Berger, Hill International, Halcrow sau Inocsa, companii cu capital sau care lucreaza sub un brand strain.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026