Consiliul Concurenței a dat undă verde pentru preluarea magazinelor Alcomsib de către Profi
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către lanțul de retail Profi a celor șase magazine deținute de firma Al Comsib din Sibiu, a anunțat luni instituția.
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către lanțul de retail Profi a celor șase magazine deținute de firma Al Comsib din Sibiu, a anunțat luni instituția.
“Concentrarea economică analizată are loc, în principal, în domeniul comercializării cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de consum curent prin magazine de tip supermarket, hypermarket, magazine de tip discount și alte magazine similare, cum ar fi cele de proximitate sau de cartier. Având în vedere că activitățile părților nu se suprapun la nivelul localității Sibiu, efectele operațiunii de concentrare economică asupra mediului concurențial nu sunt semnificative, iar operațiunea nu a condus la crearea sau consolidarea unei poziții dominante”, se arată într-un comunicat al Consiliului.
Profi a cumpărat în februarie lanțul local de supermarketuri din Sibiu Alcomsib, care deține șase magazine. Retailerul a achiziționat firma Al Comsib, care deține magazinele, de la familia Aldea din Sibiu.
Al Comsib a avut în 2010, potrivit paginii de internet a Ministerului Finanțelor, o cifră de afaceri de 37,2 milioane de lei (8,8 milioane de euro) și pierderi de 1,1 milioane de lei (260.000 de euro).
Profi, deținut de fondul de investiții Enterprise Investors, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 214,5 milioane de euro, cu 29% mai mult decât în 2010. Lanțul are, adăugând și supermarketurile nou preluate, 113 magazine, față de 82 la sfârșitul anului 2010.
Profi a anunțat recent că va deschide în acest an 30 de magazine noi și va închide maxim patru, nerentabile.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026