Consola: Ne vom orienta catre lucrari de infrastructura
Compania de constructii Consola Grup, care a construit primele doua cladiri de birouri din proiectul Sema Parc, estimeaza pentru anul viitor o scadere a cifrei de afaceri din cauza blocajului de pe piata imobiliara si intentioneaza sa patrunda in sectorul de infrastructura, dupa o perioada in care a activat doar in sectorul constructiilor civile.
Compania de constructii Consola Grup, care a construit primele doua cladiri de birouri din proiectul Sema Parc, estimeaza pentru anul viitor o scadere a cifrei de afaceri din cauza blocajului de pe piata imobiliara si intentioneaza sa patrunda in sectorul de infrastructura, dupa o perioada in care a activat doar in sectorul constructiilor civile.
Consola are semnate pentru anul urmator contracte de executie de 30 mil. euro, sub nivelul din 2008, cand cifra de afaceri va ajunge la circa 45 mil. euro, in stagnare fata de 2007. “Anul viitor vom schimba structura lucrarilor pe care le vom derula si ne vom concentra pe lucrari de infrastructura, in special pe poduri si viaducte. Avem deja o divizie in Germania cu experienta in astfel de lucrari, cu circa 100 de angajati, pe care o voi aduce in tara”, a declarat Nicolae Bostina, directorul general si proprietarul companiei Consola. In conditiile in care piata imobiliara este blocata, sectorul de infrastructura ar putea salva activitatea companiilor de constructii. “Singura iesire din criza sunt investitiile realizate prin fonduri de la stat. In urmatorii ani vor trebui sa fie reabilitate caile ferate si construite noi autostrazi, unde putem participa cu experienta acumulata in Germania. Un muncitor in constructii asigura alte 6-7 locuri de munca in industria producatoare de materiale de constructii si in distributia de profil”, spune Bostina. Criza imobiliara a lovit deja compania, cand a fost nevoita sa renunte la constructia unui hotel de trei stele in centrul istoric al Capitalei, dupa ce nu a reusit sa contracteze un credit de 9 milioane de euro de la BRD- Groupe Societe Generale. Consola intentiona sa dezvolte in urmatorii 6-7 ani un lant hotelier de trei stele in urma unor investitii de 45-50 de milioane de euro. In plus, un proiect rezidential, cu o valoare de circa 15 mil. euro, care este construit de Consola ar putea fi suspendat anul viitor daca vanzarile de apartamente vor ramane in continuare in stand-by. “Proiectul trebuia sa fie finalizat in noiembrie 2009, insa a fost amanat pentru iunie 2010. Daca dezvoltatorul va reusi anul viitor sa mai vanda 30-40 de apartamente, lucrarile s-ar putea relua mai repede”, spune Bostina, care a fost sef de santier la unitatea 1 si 2 de la Centrala Nucleara Cernavoda inainte de ’89. Ulterior, a fost director general adjunct la Trustul de Constructii Industriale Bucuresti. Compania, infiintata in 1992, detine o baza de productie intinsa pe 4,5 hectare langa bulevardul Theodor Pallady, unde se afla depozitele de fier, cofraje, o fabrica de profile din PVC si aluminiu si o capacitate de productie de otel fasonat. Printre proiectele in care a fost implicata compania de constructii se numara imobilele de birouri Bucharest Business Park, Bucharest Airport Tower, Sema Parc, proiectul rezidential City Center Rezidence sau proiectul logistic Bucharest West Logistic Park.Citește și
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026