Construcțiile și industria au susținut creșterea PIB în T2
Construcțiile și industria au fost surpriza pozitivă pentru economia românească în trimestrul al doilea, având o contribuție favorabilă la PIB, în timp ce agricultura și comerțul au fost pe minus, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Construcțiile și industria au fost surpriza pozitivă pentru economia românească în trimestrul al doilea, având o contribuție favorabilă la PIB, în timp ce agricultura și comerțul au fost pe minus, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
INS a confirmat joi estimările “semnal” privind creșterea economică, de 0,5% în al doilea trimestru față de primele trei luni și 0,8% la semestru, astfel că Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns la jumătatea anului la 249 miliarde de lei (57 mld. euro), susținut inclusiv de creșterile din ramurile activități profesionale și servicii, dar și tranzacții imobiliare.Produsul Intern Brut a atins 139 miliarde de lei în trimestrul al doilea, față de 110 miliarde de lei în primele trei luni din acest an. Față de trimestrul al doilea din 2011, economia a crescut cu 1,2%.
Consumul s-a majorat cu 1,1% în trimestrul al doilea față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,6% față de perioada ianuarie-martie, în timp ce investițiile au accelerat puternic, cu 10,5%, față de primul semestru. Conform datelor ajustate sezonier, consumul final a atins 113 milioane de lei în trimestrul al doilea, în timp ce investițiile s-au ridicat la 45,5 milioane de lei.
Surprizele negative din trimestrul al doilea au fost agricultura, care a scăzut cu 1,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar și comerțul, unde scăderea a fost de 0,2%. Reduceri ale volumului de activitate s-au înregistrat și în administrație publică și apărare, intermedieri financiare și turism. Totuși, ca o consecință a evoluției pozitive înregistrate pe ansamblul economiei, s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o creștere cu 3,8%.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, în trimestrul al doilea cererea internă a crescut cu 0,9 procente, iar consumul final total s-a majorat cu 1,1%, în special ca urmare a creșterii volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populației. Totodată, cheltuiala pentru consumul final al administrațiilor publice s-a redus cu 1%.
Datele anunțate joi de INS reprezintă varianta provizorie a indicatorilor, care confirmă estimările “semnal” anunțate la 14 august. Creșterea din aprilie-iunie vine după două trimestre consecutive de scădere, iar pentru ca economia să iasă din recesiune tehnică este nevoie de o evoluție pozitivă și pentru iulie-septembrie.
Estimările analiștilor privind evoluția din trimestrele următoare a economiei nu sunt însă cele mai optimiste. Spre exemplu, analiștii BCR și-au revizuit recent în scădere prognoza privind evoluția economiei pe tot anul 2012, de la 1,2% la 0,7%. Și alte bănci se pregătesc să-și modifice prognozele.
“Ne vom revizui prognozele în scurt timp, iar recolta agricolă foarte slabă și mediul extern foarte complicat sugerează că existe riscul ca actualele estimări să fie ajustate în jos. În prezent, estimăm o creștere economică de 0,8% și respectiv de 2,5% în 2012 și 2013”, potrivit unui raport al ING Bank.
Prin rectificarea bugetară din luna august, Guvernul a stabilit în termeni nominali un PIB de 607 miliarde de lei în 2012, după majorarea ratei inflației de la 3% la 3,5%, a creșterii cursului mediu de schimb de la 4,21 la 4,45 leu/ euro și a revizuirii PIB din anii 2010 și 2011. Guvernul prognozează un avans al PIB de 1,2% în acest an, în scădere de la 1,5%, proiecția inițială. Și FMI și-a revizuit semnificativ prognoza de creștere economică a României pentru acest an, de la 1,5% la 0,9%.
Anul trecut Produsul Intern Brut a crescut cu 2,5%, susținut în principal de evoluția din agricultură și industrie, cu un plus de 11% și respectiv 5%.
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026