Versiunea completă
Companii

Constructor de parcuri fotovoltaice: Viitorul solarelor este în instalațiile de acoperiș

Un nou motor de dezvoltare al sectorului solar ar putea fi centralele mici, montate pe acoperișuri, în contextul în care în acest moment marile investiții sunt afectate de recenta modificare a schemei de sprijin, cred oamenii din domeniu.

Radu Bostan · 19 iunie 2013 · 2 min de citit

Un nou motor de dezvoltare al sectorului solar ar putea fi centralele mici, montate pe acoperișuri, în contextul în care în acest moment marile investiții sunt afectate de recenta modificare a schemei de sprijin, cred oamenii din domeniu.

„Instalațiile mici – acesta este viitorul sectorului pe termen lung, susținute de tarife fixe și autoconsum“, a spus Ales Spacil, director la Conergy, companie care construiește parcuri fotovoltaice și furnizează și echipamente sub brand propriu. În România, Conergy a construit două proiecte a câte 2 MW, dar la nivel global portofoliul companiei se ridică la 430 MW, mai bine de jumătate din capacitatea unui reactor de la Cernavodă. În 2012, afacerile Conergy au ajuns la 474 milioane de euro.

Cele mai multe parcuri fotovoltaice funcționale sau în curs de dezvoltare în acest moment au puteri de peste 1 MW, iar segmentul de putere mică este încă în stare incipientă, potrivit datelor Transelectrica, compania responsabilă cu sistemul de transport al energiei electrice. Deși cadrul legal de sprijin al energiei regenerabile prevede posibilitatea ca micii producători să vândă electricitatea generată distribuitorilor la tarife fixe (feed-in tariffs), acest sistem nu a fost încă notificat Comisiei Europene și nu poate fi pus în aplicare.

Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.

Citește și