Contextul social și politic intern, printre riscurile asupra inflației
Incertitudinile privind efectele măsurilor de consolidare fiscală și situația curentă de pe scena socială și politică se numără printre posibilele efecte inflaționiste după majorarea TVA de la 19 la 24%, potrivit CA al Băncii Naționale a României (BNR).
Incertitudinile privind efectele măsurilor de consolidare fiscală și situația curentă de pe scena socială și politică se numără printre posibilele efecte inflaționiste după majorarea TVA de la 19 la 24%, potrivit CA al Băncii Naționale a României (BNR).
“Perspectivele pe termen scurt indică existența unor riscuri privind evoluțiile prețurilor administrate și ale prețurilor volatile ale produselor alimentare în context sezonier și al efectului de bază, precum și persistența incertitudinilor privind efectele măsurilor de consolidare fiscală, ceea ce, în contextul situației curente de pe scena socială și politică internă, reclamă păstrarea unei atitudini prudente a politicii monetare în vederea ancorării ferme a anticipațiilor inflaționiste”, se arată în comunicatul BNR transmis după decizia BNR de menținere a dobânzii de politică monetară.
Banca centrală a decis, miercuri, să mențină dobânda de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, precum și ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută la 15% și, respectiv, 25%.
Deși creșterea ratei anuale a inflației a fost marginal inferioară valorii proiectate în cadrul celui mai recent exercițiu de prognoză, reflectând un grad relativ mai redus de transferare a majorării cotei TVA asupra indicelui prețurilor de consum, în condițiile persistenței deficitului de cerere, CA al BNR s-a arătat în continuare îngrijorat de posibilitatea manifestării unor efecte semnificative de runda a doua ale majorării TVA, d.
“Reluarea procesului de dezinflație în vederea atingerii țintelor de inflație pe termen mediu și asigurarea unei creșteri economice sustenabile depind în mod esențial de implementarea fermă a mixului de politici macroeconomice și a reformelor structurale, conform angajamentelor asumate în cadrul aranjamentului multilateral de finanțare externă cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și alte instituții financiare internaționale”, se arată în comunicat.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026