Continuă vremea lui Seneca/ de Stelian Țurlea

În urmă cu aproape doi ani, la sfârșitul lui noiembrie 2013, scriam la această rubrică despre inițiativa admirabilă a unei edituri noi, Seneca Lucius Annaeus, coordonată de Anastasia Staicu, de a republica opera filosofului antic roman, într-o ediție aproape de lux, fiecare volum fiind însoțit de un CD. Am revenit, în timp, asupra inițiativei, întrucât neobosita coordonatoare n-a abandonat în întreprinderea ei, a continuat-o și i-a adăugat o ceainărie, unde cine dorește poate citi în liniște, inclusiv Seneca (am publicat în februarie acest an un reportaj despre această primă  „anticafenea” din București – „Plătești timpul, nu consumația”).

Lucius Annaeus Seneca (sau Seneca cel Tânăr) a fost un filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero. A ocupat funcții în administrația Imperiului și a avut o viață și o carieră agitate, încheiate cu porunca împăratului să se sinucidă, după ce a fost bănuit că a complotat. De la el au rămas multe epistole și dialoguri care alcătuiesc substanța multor tomuri, în continuare traduse și tipărite inclusiv în românește, îndeosebi pentru esența filosofiei sale, anume că înțelepciunea constă în a-ți cultiva voința de a-ți găsi fericirea în virtute, și nu în hazardul bogăției materiale.

Editura Seneca a republicat mai multe volume de „Dialoguri” și de „Epistole”. Cele mai recente merită să fie prezentate acum.

Este vorba întâi de „Binele tău e al meu. Despre binefaceri” – traducere din limba latină de Ioana Costa. Binele făcut din inimă, fără așteptarea unui comision, este cea mai bună investiție a noastră – e de părere filosoful. O binefacere este o împlinire a legii conservării energiei. Sau circuitul Binelui în natură. „Lucrurile pe care le ținem în mână sunt trecătoare, ni le pot smulge și soarta, și nedreptatea, binefacerea însă dăinuie chiar după ce s-a pierdut obiectul care a purtat-o.” „Între păcatele cele mari și multe ale sufletului, nu este vreunul mai des întâlnit decât nerecunoștința.”

Al doilea volum pe care îl prezentăm – „Nu mai plânge. Consolație pentru Marcia. Consolație pentru Polybius. Consolație pentru Helvia”. Traducere din limba latină de Ioana Costa. Consolațiile transmit celui care a suferit o pierdere ideea că nu există moarte, ci există doar Drumul pe care cel de lângă tine a luat-o înainte, iar tu va trebui să-l parcurgi singur, drept și cu demnitate. Să-ți accepți durerea, să vibrezi cu ea, să fii transformatorul energiei ei și să mergi înainte cu mulțumire pentru ceea ce ai primit și ceea ce-ți rămâne.

Totodată, Editura Seneca a tipărit și un CD „Despre mânie”, care conține, în lectura lui Victor Rebengiuc, volumul anterior „Despre mânie”, publicat anul trecut și prezentat și el de „Ziarul de duminică”.

Seneca și stoicii au fost filosofi care învățau răbdarea, moderația, modestia, suportarea cu decență a loviturilor sorții. Binele nu constă într-un obiect, ci în alegerea pe care o faci. Fericirea unui om nu constă în poziția pe care o deține la un moment dat, ci de percepția locului, de integrarea armonioasă în această lume. Toate par la ani lumină distanță de comportamentul omului de azi. Și totuși, din când în când e bine să ne întoarcem spre acești filosofi de acum două mii de ani, chiar dacă rezultatele vor fi minime, cum s-a întâmplat, de altfel, de fiecare dată în secolele trecute când oamenii au adăstat un moment sau mai multe asupra preceptelor stoice. Cu ceva tot rămânem.