Contrapunct/ de Ziarul de duminică

În colecția Contrapunct a Editurii Humanitas au apărut vreo zece titluri despre viețile unor mari compozitori ai lumii. Ultimele trei – în luna septembrie, chiar în timpul Festivalului Enescu.

Christopher H. Gibbs – Viața lui Schubert. De aproape două secole figura lui Schubert îi fascinează pe muzicieni, muzicologi și melomani. Cu excepția lui Mozart, poate, nici un compozitor n-a avut o viață pe care să se poată cu mai mult temei aplica toate clișeele romantice ale unui destin tragic. Nefericit în dragoste, sărac, nerecunoscut, ba chiar ignorat, mort la 31 de ani – iată imaginea simplă și rezistentă pe care posteritatea și-a făcut-o despre el. Apoi, în vremea din urmă, a apărut un nou portret: un Schubert homosexual și eminamente depresiv. Marele merit al cărții lui Gibbs este de a da la o parte clișeele și de a cerceta atent mărturiile privindu-l pe Schubert – de altfel contradictorii și în genere apărute târziu după moartea lui. Rezultatul e o imagine mult mai nuanțată: un artist care s-a bucurat și de succes, nu neapărat sărac, senzual și timid, afectuos cu prietenii și în același timp retras – dar mai ales un compozitor dominat de figura lui Beethoven, al cărui fiu spiritual a fost. Muzica lui Schubert e pe atat de magnifica, pe cat de plicticoasa i-a fost viata. Schubert a trait putin si cu precadrere retras, a trait doar pentru arta si un mic cerc de prieteni. O carte document care fuge de mania curiozitatii.. Documentele olografe ramase de la Schubert sunt foarte putine, compozitorul nu a scris jurnale, studii sau caiete cu consideratii muzicale. Cu exceptia unor scrisori in majoritate insignifiante, cercetatorul nu are la indemana decat marturiile altora despre Schubert. Sifilisul tertiar si presupusa homosexualitate sunt detalii pe care Gibbs le trateaza ca pe niste elemente de decor.

C. H. Gibbs este în prezent profesor de muzicologie la Bard College Conservatory of Music (New York). Între 1995 și 1997 a fost directorul muzical al ultimelor trei ediții ale Festivalului Schubertiadelor din New York. Din anul 2000 este consultant muzicologic al Orchestrei din Philadelphia, iar din 2003 – director artistic al Bard Music Festival.

Noel Malcolm – George Enescu. Viața și muzica. Enescu e, poate, exemplul cel mai frapant de compozitor la care bogăția darurilor muzicale – virtuozitatea violonistului, anvergura dirijorului, cultura, memoria cuprinzând stiluri și epoci întregi – a pus în umbră propriile-i compoziții. Mai mult, succesul de public al Rapsodiilor române a făcut să treacă în plan secund adevăratele capodopere enesciene: Oedip și muzica de cameră scrisă spre sfârșitul vieții. Istoricul, filozoful și jurnalistul Noel Malcolm este cel mai bun cunoscător britanic al operei lui George Enescu. A vizitat în repetate rânduri România și a fost primul occidental care a studiat manuscrisele lui Enescu la Muzeul George Enescu din București, dupã ce acesta a fost închis de autoritățile comuniste.

H. C. Robbins Landon – 1791. Ultimul an al lui Mozart. În vara anului 1791, după ce compusese mare parte din Flautul fermecat, Mozart primește vizita unui personaj enigmatic care îi comandă un Recviem. Avea să moară patru luni mai târziu, în condiții pe care mulți le-au considerat suspecte – și de aici o legendă care a crescut vreme de două secole, culminând cu Amadeus, piesa lui Peter Shaffer, după care Forman a făcut filmul de mare succes. H.C. Robbins Landon, unul dintre cei mai celebri specialiști în Mozart, dă la o parte vălul mitic țesut în jurul morții compozitorului și urmărește în detaliu ultimele sale luni de viață, reconstituind cu multă finețe o epocă și o lume muzicală – și ne demonstrează că adevărul e mai straniu și mai interesant decât mitul. H.C. Robbins Landon (1926-2009) s-a născut la Boston și, după studii muzicale la universitatea din orașul natal, s-a mutat în Europa și a devenit unul dintre cei mai mari specialiști în compozitorii clasici vienezi. A publicat cărți de referință despre Haydn, Beethoven și Mozart.