CONTRIBUTII / Acum 90 de ani... (XIII)

In padurea de la Compiegne

  Intre timp, delegatia germana pentru semnarea armistitiului trece liniile germane la 7 noiembrie si se indreapta catre Compiegne, unde e asteptata de Foch. Intr-o gara, la Tergnier, trenul face o halta. Erzberger coboara. – Unde suntem, intreaba el. – La Tergnier. – Dar unde sunt casele? – Asa e. Aici a fost un oras. Dar a fost distrus sistematic de soldatii germani intr-un moment de retragere a frontului in 1917. Erzberger prefera sa nu mai puna alte intrebari. La Tergnier, un tren special asteapta delegatia germana. Si la 8 noiembrie ea ajunge la Rethondes, in padurea de la Compiegne. Vagonul care ii aduce pe delegatii germani se opreste langa cel in care se aflau delegatii aliatilor: Foch, generalul Weigand, amiralul englez Wemyss, contraamiralul Hope… Erzberger le declara acestora ca a venit sa primeasca propunerile puterilor aliate pentru a se ajunge la un armistitiu. Foch replica sec, declarand ca el nu are nici o propunere de facut, dar daca germanii au venit sa ceara armistitiu, el e autorizat sa faca cunoscute conditiile acestuia. O nuanta prin care Foch vrea sa puna lucrurile la punct. Erzberger face precizarea ceruta de Foch. Si Weigand citeste clauzele armistitiului. Erau 19 clauze. Intre ele incetarea operatiunilor militare la orele 11.00, in ziua de 11 noiembrie, evacurea in 15 zile a Alsaciei si Lorenei, in alte 31 de zile evacuarea malului stang al Rinului, care urma a fi ocupat de aliati, impreuna cu capetele de pod stabilite de pe malul drept, cedarea catre aliati a 5.000 de tunuri, 25.000 de mitraliere, 1.700 de avioane, a instalatiilor militare, a 5.000 de locomotive, 150.000 de vagoane, 5.000 de camioane…, repatrierea imediata a prizonierilor de razboi, reparatii… In armistitiu erau si doua clauze referitoare la Romania: denuntarea Tratatelor de la Bucuresti si Brest-Litovsk si restituirea aurului rus si romanesc rechizitionat de Centrali in timpul ocupatiei (la Compiegne se stia de aurul Bancii Nationale a Romaniei transportat in Rusia, dar nu se stia prea exact despre ce era vorba). Erzberger observa severitatea extrema a conditiilor armistitiului, dar face doar un comentariu la obligatia livrarii de arme si armanent eeCum vom mai putea noi sa ne aparam contra bolsevismului…?ee    

11 noiembrie

Incinta in care germanii primeau conditiile de armistitiu era un vechi vagon restaurant pe care compania wagons-lits il amenajase special. Vagonul a fost dus la Berlin in 1940. A ars in 1945 intr-un incendiu. Cel care se gaseste astazi la Compiegne reproduce vagonul original.       Dupa primirea conditiilor, delegatii germani le trimit la Berlin. In zilele de 9 si 10 noiembrie se asteapta raspunsul. In Franta nu se mai stia daca delegatii mai reprezentau noul guvern republican german. N-o stiau nici delegatii. In sfarsit raspunsul soseste in noaptea de 10 spre 11. Doua telegrame cifrate, una din partea guvernului german si o alta din partea maresalului Hindenburg. Cea dintai incepea cu eeGuvernul german accepta conditiile de armistitiu care i-au fost puse la 8 noiembrieee. Si era semnata de noul cancelar al Germaniei. In chiar dimineata zilei de 11 noiembrie delegatii germani semneaza armistitiul. Cei doi ofiteri din delegatie au lacrimi in ochi. Clémenceau, anuntat de eveniment, plange si el. Nu din aceleasi motive, fireste. 1.200 de lovituri de tun antiaerian si clopotele tuturor bisericilor din Franta saluta evenimentul. La fel se intampla in toate tarile aliate. In dupa-amiaza zilei de 11 noiembrie, textul armistitiului e citit de Clémenceau in Camera Deputatilor. „Deasupra razboiului e pacea”, declara Foch. Avea dreptate. Cu asta, raspundea celor care i-au reprosat ca nu a incheiat armistitiul si razboiul la Berlin, deci dupa infrangerea completa a germanilor. Pentru ca, semnandu-se asa cum s-a semnat, cand armatele germane se aflau inca pe teritoriul francez si belgian, multi germani au putut crede ca de fapt nu au fost infranti, ci tradati (nazistii vor exploata mult situatia). Dar armistitiul nu fusese semnat doar de catre Foch la Compiegne, ci de toata lumea satula de razboi. De militari, care timp de 20 de zile discutasera conditiile, de oamenii politici ai tuturor aliatilor. Nici unul nu vedea necesara continuarea razboiului, din moment ce i se putea pune capat. Continuarea ar fi insemnat alte vieti omenesti pierdute, alte distrugeri materiale, alte suferinte. Nimeni in epoca nu se gandea la prelungirea conflictului din moment ce prin armistitiu se obtinea indeplinirea scopului esential al acestuia, adica imposibilitatea pentru Germania de a mai relua luptele. Maresalul Joffre o spusese: „Razboiul e un mijloc, nu un scop”.      

Va urma