Convorbiri despre noi

Prefata entuziasta a lui Andrei Plesu* m-a umplut de vinovatie. Dintre multii redactori ai Dilemei cu care am colaborat de-a lungul anilor, Tita Chiper m-a incruntat cel mai tare. Mi s-a parut intotdeauna un om ascuns, ambiguu, cu vorbirea piezisa, mimand cu malitie resemnari neexplicate, urmarind mereu sa te faca sa declari altceva decat doreai.

Asta era cel mai suparator din punctul meu de vedere: sub delicatetea ofertei, incepea sa-ti directioneze articolul sau raspunsul la ancheta, ceea ce pentru un ins cu vocatia insubordonarii e ceva peste putinta. Cum mai citisem undeva ca Tita Chiper (Ecaterina Ivasiuc) ?si-a inceput activitatea jurnalistica in anii ’50, ca reporter la ziarul care aparea pe santierul hidrocentralei de la Bicaz” (lucru indicat cu ludica bravada si in C.V.-ul editorial de acum) si cum ma intrigau cutare detalii, cu sau fara stampila, din biografia lui Alexandru Ivasiuc, fandacsia-i gata!

Acum sant deplin de acord cu Andrei Plesu: ?in cartea de fata, cititorul va intalni o mentalitate, un stil, o aroma de care s-a dezobisnuit, dar care ar trebui reabilitate, daca vrem ca jurnalistica, viata cotidiana, raporturile dintre oameni si viata cetatii sa-si pastreze nobletea si farmecul”. Iar Mircea Vasilescu a facut un lucru admirabil cu acest debut postum (nascuta in 1934, Tita Chiper a murit in 2002) grupand interviurile din Dilema si Avantaje in trei timpi: Alaltaieri, Ieri, Astazi, adica destine forjate-n interbelic (Ioana Cantacuzino, Alexandru Paleologu, Iosif Igirosianu, Gica Petrescu, Mihai Pop, Alexandra Sculy-Logotheti s.a.), oameni afirmati in anii ’70, cu care se evoca dementa ceausismului (Ana Blandiana, Romulus Rusan, Ion Besoiu, Gelu Ionescu s.a.), respectiv un puzzle de anonimi si VIP-uri ale anilor ’90, de la Alexandru Dutu, Vladimir Tismaneanu, Horia Bernea si baroana Emma Nicholson, pana la Ioana Avadani, Irina Nicolau, dr. Monica Pop si Gianina lui Mansonica, bulibasa din Sintesti. Puzzle prin care se compune o Romanie cat se poate de veridica, irascibila, revoltatoare, pacatoasa, pitoresc-dezarmanta si demna de mila.

Mi-aduc aminte ca ultima conversatie cu Tita Chiper, in fata ?nasturelui cruciat” al lui Paul Neagu din piata televiziunii, s-a finalizat cu (eterna) intrebare de ce, la noi, numai din cat e mai rau e mai bine? De ce reusita e direct proportionala cu lamentatia? Din acest unghi, cel mai miezos, mai bine discutabil interviu este cel cu Andrei Plesu, despre catastrofismul romanesc, ?superbie in negativ”, cum o numeste Tita Chiper. ?Pentru foarte multa lume, spune Plesu, a fi prost dispus, a vedea lucrurile in negru inseamna o forma superioara de inteligenta (…). Daca e ceva cu totul necrestinesc in trairea noastra, e tocmai sentimentul catastrofei iminente, care se traduce in fond printr-o lipsa de speranta. A anticipa raul in permanenta inseamna a nu crede in libertatea omului de a se opune raului, inseamna, in ultima instanta, a nu crede in Dumnezeu”. In sfarsit, ?daca ma intrebi care este cel mai tragic personaj din cultura romana, raspund imediat: Caragiale. Pentru ca el este constrans la abandon fiind un om eminamente echilibrat si tonic. Nu vrea catastrofa, nu vrea dezastrul, nu cultiva disperarea. Dar confruntat cu realitatea autohtona, el se umple de cearcane fara sa fi avut vreo apetenta pentru asta. Vezi exilul berlinez…”

Ca si volumele cu istorii orale initiate de Irina Nicolau sau Zoltan Rostas, dialogurile Titei Chiper spun cat zece tomuri de statistici si sociologie savanta. Lena Constante si talentul care te ajuta sa supravietuiesti (?ceea ce te ajuta sa traiesti este gandul ca ai sa mori”, v. memorabila scena cu cele 14 taranci si ?telenovela” din inchisoare). Carura diplomatilor titulescieni la I. Igirosianu. Evocarea relatiei P. P. Carp – Mitita Sturdza la Ioana Cantacuzino. Gica Petrescu elev, cantand in tandem cu colegul Sergiu Celibidache ?doi lei o lamaie, trei lei o gutuie”. Mihai Pop (?gasesc ca-i foarte normal ca o generatie mai tanara sa rada de generatia mai batrana”) pledand antipaseist pentru scrutarea viitorului: ?sa mai am acum energie, eu n-as culege cantece batranesti, ci rockuri, as umbla sa vad ce-i la discoteci”. Romulus Cordescu despre august ’68-ul lui Ceausescu: ?condamnand actiunea rusilor, intelegea sa nu intervina nimeni in felul cum avea el de gand sa conduca Romania”. De ce legam noi ideea de risipa numai de mancare, nu si de anii irositi? intreaba Tita Chiper. Pentru ca limita existentei noastre se masoara esentialmente in mancare, raspunde Maria-Alice Vladescu. Elitarismul sanatos al lui Johnny Raducanu: noi la Mon Jardin, ?mitocanul statea pe strada lui, cu carciuma potrivita, cu gratarul si lautarii lui”. Optiunea lui Al. Paleologu: ?mai bine sa-ti asumi oprobriul public, decat damnatiunea in vesnicie”. Figurile Tamarei Dobrin evocate de Ion Besoiu. ?Deschiderea miscarii ilegale spre personaje mediocre intelectual” si sterilitatea unor Miron Constantinescu, G. Preoteasa, Scarlat Calimachi, in dialogul cu Pavel Campeanu. Chestiunea vitala a ?reinventarii spiritului comunitar” la Irina Nicolau. Buna pledoarie pentru ?Romania severa”, la Alexandru Dutu, cel care credea ca ?romanul este favorabil autoritarismului”, idee ce revine semnificativ in convorbirea cu taximetristul Ghe. Paste, tot asa cum evocarile gospodariei rurale, la Pompiliu Goicea, coincid cu convingerea lui Horia Bernea in recastigarea ?spiritului binefacator al lumii satului”.

Toate s-au mai spus, pe toate le stim prea bine. Cu alte cuvinte, la ce bun lumina, daca ne orbeste? Cuminte, Tita Chiper nu mai raspunde.

*) Tita Chiper, Intr-o lumina orbitoare. Interviuri, cuvant inainte de Andrei Plesu, nota asupra editiei de Mircea Vasilescu, editura Curtea Veche, 2004, 376 pag.