Convorbiri telefonice/ de Roberto Bolano
Roberto Bolano (1953-2003), născut în Chile, narator și poet, s-a impus ca unul dintre scriitorii latinoamericani esențiali ai timpurilor noastre. Opera sa, parțial publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională a ultimilor ani, fiind tradusă pe toate meridianele globului.
Roberto Bolano (1953-2003), născut în Chile, narator și poet, s-a impus ca unul dintre scriitorii latinoamericani esențiali ai timpurilor noastre. Opera sa, parțial publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională a ultimilor ani, fiind tradusă pe toate meridianele globului. Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără romanele Los detectives salvajes, 2666, Monsieur Pain, Amuleto, Amberes, La pista de hielo, Una novelita lumpen, Nocturno de Chile, Estrella Distante, precum și volumele de povestiri Llamadas telefónicas, El gaucho insufrible și Putas asesinas. Pentru creația sa, Bolano a fost distins cu Premiul Heralde pentru roman și Premiul Rómulo Gallegos, iar postum, în 2009, i s-a acordat în Statele Unite prestigiosul National Book CriticsCircle Award.
Fragmentul de mai jos face parte din volumul de povestiri Convorbiri telefonice de Roberto Bolaño (traducere din limba spaniolă de Dan Munteanu Colan), în curs de apariție la Editura LEDA, imprint al Grupului Editorial Corint.Henri Simon Leprince
Aceastǎ istorie s-a petrecut în Franța cu puțin înainte, în timpul și puțin dupǎ cel de-al Doilea Rǎzboi Mondial. Protagonistul se numește Leprince (numele, fǎrǎ sǎ se știe de ce, i se potrivește, deși el este complet opusul unui prinț; de clasǎ mijlocie scăpătată, nu are bani, nici o bunǎ educație, nici prieteni acceptabili) și este scriitor.
Bineînțeles cǎ este un scriitor ratat, adicǎ trǎiește în ambianța presei de scandal parieziene și publicǎ poezii (pe care poeții proști le considerǎ proaste și poeții buni nici mǎcar nu le citesc) și povestiri în reviste provinciale. Editurile – sau cititorii editurilor, aceastǎ sub-castǎ destestabilǎ – , pare cǎ îl urǎsc, fǎrǎ ca el sǎ știe de ce. Manuscrisele lui sunt mereu respinse. E de vârstǎ mijlocie, e celibatar, s-a obișnuit cu eșecul. În felul sǎu, este un stoic. Îl citește pe Stendhal cu mândrie și cu un soi de provocare. Îi citește pe unii suprarealiști pe care în fond îi detestǎ (sau invidiazǎ) din tot sufletul. Îl citește pe Alphonse Daudet (ale cǎrui pagini sunt un balsam) și din fidelitate pentru tatǎl sǎu îl citește și pe lamentabilul Léon Daudet, care nu este un prozator prost.
În 1940, când Franța capituleazǎ, scriitori, divizați înainte într-o sutǎ de mișcǎri înfloritoare, se adunǎ dupǎ furtunǎ în douǎ grupǎri total antagonice: cei ce cred cǎ se poate rezista (subîmpǎrțiți la rândul lor în rezistenți activi – cei mai puțini – , pasivi – cei mai mulți – , rezistenți simpatizanți, rezistenți prin omisiune, prin sinucidere, prin exagerare, prin fair play, prin delicatețe etc.) și cei ce cred cǎ se poate colabora, subîmpǎrțiți de asemenea în multiple secțiuni, toate aflate sub influența gravitaționalǎ a celor șapte pǎcate capitale. Pentru mulți, la umbra revanșelor politice, a sosit vremea revanșelor literare. Colaboraționiștii ajung la conducerea unor edituri, a unor reviste, a unor ziare. Leprince, care la prima vedere se aflǎ pe pǎmântul nimǎnui, sau care dupǎ pǎrerea lui se aflǎ pe pǎmântul nimǎnui, înțelege dintr-o datǎ cǎ teritoriul lui (patria lui) este cea a scriitorașilor de duzinǎ, a invidioșilor, a scriitorilor fǎrǎ stofǎ.
Dupǎ un timp încearcǎ sǎ-l atragǎ colaboraționiștii, care vǎd în el, pe bunǎ dreptate, un seamǎn. Gestul, în mod neîndoios, în afarǎ de prietenos este și generos. Noul director al ziarului sǎu îl cheamǎ la el, îi explicǎ noua politicǎ a cotidianului de acord cu politica Noii Europe, îi oferǎ o funcție, mai mulți bani, prestigiu, avantaje minime pe care Leprince nu le-a cunoscut niciodatǎ.
În acea dimineațǎ înțelege în sfârșit anumite lucruri. Niciodatǎ pânǎ atunci nu avusese conștiința rolului sǎu minuscul în piramida literaturii. Niciodatǎ pânǎ atunci nu s-a simțit atât de important. Dupǎ o noapte de meditație și de exaltare, refuzǎ oferta.
Zilele urmǎtoare sunt de probǎ. Leprince încearcǎ sǎ-și continue viața și munca de parcǎ nu s-ar fi petrecut nimic. Știe, cu toate acestea, cǎ așa ceva este imposibil. Încearcǎ sǎ scrie, dar nu-i iese nimic. Încearcǎ sǎ reciteascǎ autorii sǎi cei mai iubiți, dar paginile par a fi albe sau minate de semnale misterioase ce îl asalteazǎ la fiecare paginǎ. Încearcǎ sǎ citeascǎ, dar e incapabil sǎ se concentreze, sǎ învețe, sǎ se delecteze. Are coșmaruri, uneori vorbește singur fǎrǎ sǎ-și dea seama, de câte ori poate face lungi plimbǎri prin cartiere pe care le cunoaște foarte bine și care, spre uimirea lui rǎmân neschimbate, impermeabile la ocupație și la schimbare. Dupǎ scurtǎ vreme stabilește legǎturi cu câțiva nonconformiști, cu persoane care ascultǎ Radio Londra și cred cǎ lupta este inevitabilǎ.
La început participarea lui, prezența lui în locurile unde este prezentǎ rezistența, este minimǎ. Figura lui discretǎ și seninǎ (deși în legǎturǎ cu seninǎtatea sa opiniile sunt divergente) trece neobservatǎ. Cu toate acestea cei ce poartǎ pe umeri responsabilitațile (și care nu aparțin nicidecum breselei scriitorilor) nu întârzie sǎ se fixeze asupra lui, sǎ aibǎ încredere în el. Aceastǎ încredere se datoreazǎ poate faptului cǎ sunt puțini cei dispuși sǎ riște. Oricum, Leprince intrǎ în rezistențǎ și silința și sângele sǎu rece îl fac în curând demn de misiuni tot mai delicate (în realitate, scurte deplǎsǎri și încǎierǎri fǎrǎ prea mare importanțǎ, bineînțeles în afara breslei literaților).
Și tocmai pentru aceștia, Leprince constituie o enigmǎ și o surprizǎ. Cei ce înainte de capitulare se bucurau de o anumitǎ celebritate și pentru care Leprince nu exista, încep sǎ-l întâlneascǎ cu asiduitate peste tot, și, ceea ce e mai rǎu, sǎ depindǎ de el pentru a fi protejați sau în ceea ce privește planurile lor de a fugi. Leprince apare ca ivit din neant, îi ajutǎ, le pune la dispoziție tot ce are (care este puțin), se aratǎ dispus sǎ colaboreze și este eficient. Scriitorii stau de vorbǎ cu el. Conversațiile au loc noaptea, în încǎperi sau pe coridoare în întuneric și niciodatǎ nu sunt altceva decât murmure. Câte unul îi sugereazǎ sǎ se apuce sǎ scrie povestiri, versuri, eseuri. Leprince îi asigurǎ cǎ asta face din 1933. Scriitorii vor sǎ știe (nopțile de așteptare sunt lungi și tulburǎtoare și unii au chef de vorbǎ) unde și-a publicat scrierile. Leprince înșiruie titluri de reviste și ziare împuțite, a cǎror simplǎ mențiune produce greața sau tristețea ascultǎtorului. Întâlnirile se sfârșesc de obicei în zori, când Leprince îi lasǎ într-o casǎ sigurǎ, cu o strângere de mânǎ sau o îmbrǎțișare scurtǎ urmate de câteva cuvinte de mulțumire. Și cuvintele sunt sincere, dar dupǎ ce se despart scriitorii încearcǎ sǎ se desprindǎ de Leprince, sǎ-l uite ca pe un vis urât lipsit de importanțǎ.
Prezența sa provoacǎ o respingere inexprimabilǎ, de neclasificat. Știu cǎ se aflǎ alǎturi de ei, dar în fond refuzǎ din rǎsputeri sǎ îl accepte. Percep, poate, cǎ Leprince a stat mulți ani în purgatoriul publicațiilor sǎrace sau de scandal și știu cǎ de acolo nu scapǎ nici om, nici animal sau cǎ scapǎ doar cei ce sunt foarte puternici și strǎlucitori și bestiali.
Leprince, se înțelege de la sine, nu se încadreazǎ în nici unul din aceste modele. Nu este fascist, și nu s-a înscris în Partid, și nu face parte din Societatea Scriitorilor. Aceștia, poate, îl vǎd ca pe un parvenu, un oportunist pe invers (pentru cǎ normal ar fi ca Leprince sǎ-i denunțe, sǎ-i înjure, sǎ particpe la interogatoriiile lor împreunǎ cu poliția și sǎ se dǎruiascǎ cu trup și suflet colaboraționiștilor) care într-un acces de nebunie, atât de frecvent la scriitorii-ziariști, s-a situat de partea corectǎ în mod inconștient, aproape ca bacilul unei boli contagioase.
Domnul D, de pildǎ, exuberantul romancier din Languedoc, scrie în jurnalul sǎu cǎ Leprince i se pare o umbrǎ chinezeascǎ fǎrǎ nici un alt comentariu. Restul, cu douǎ-trei excepții, îl ignorǎ. Referințele la persoana sa sunt rare, referințele la opera sa sunt inexistente. Nimeni nu se deranjeazǎ sǎ afle ce scrie scriitorul care le-a salvat viața.
Strǎin de toate, Leprince continuǎ sǎ lucreze la ziar (unde trezește tot mai multe suspiciuni) și sǎ-și cizeleze poeziile. Riscurile pe care și le asumǎ zilnic depǎșesc cu mult minimul necesar ca sǎ-și pǎstreze fațǎ de el însuși un anumit simț al decenței. Curajul sǎu depǎșește adesea temeritatea. Într-o noapte îl protejeazǎ pe un poet suprarealist urmǎrit de Gestapo, care își va sfârși zilele (dar nu din vina lui Leprince) într-un lagǎr de concentrare din Germania, care se desparte de el fǎrǎ sǎ-i spunǎ mǎcar mulțumesc; pentru poetul Leprince existǎ doar ca tovarǎș de nenorocire și la acest nivel e de prisos orice mulțumire, nu în calitate de coleg (cuvânt groaznic), nici de seamǎn în aceeași anevoioasǎ profesiune. Într-un sfârșit de sǎptǎmânǎ îl însoțește pânǎ într-un sat din apropierea frontierei spaniole pe un eseist care în trecut scrisese vorbe disprețuitoare (poate îndreptǎțite) despre una din cǎrțile lui și care în acest ceas decisiv nici mǎcǎr nu și amintește de asta, atât de micǎ, atât de fantomaticǎ este opera și talia lui publicǎ.
Uneori Leprince socotește cǎ fața lui, educația lui, atitudinea lui, lecturile lui sunt vinovate de aceastǎ respingere. Timp de trei luni, în momentele libere pe care i le lasǎ ziarul și activitǎțile clandestine scrie un poem de 600 de versuri în care se scufundǎ în misterul și martiriul poeților minori. Când terminǎ poemul (care l-a costat suferințǎ și istovitoare eforturi) înțelege cu stupoare cǎ el nu este un poet minor. Altcineva ar fi continuat sǎ cerceteze, dar Leprince nu are curiozitǎți privind propria sa persoanǎ și dǎ foc poemului.
În aprilie 1943 rǎmâne fǎrǎ slujbǎ. Lunile urmǎtoare trǎiește cum poate, fugind mereu de poliție, de turnǎtori, de sǎrǎcie. Într-o searǎ, hazardul îi oferǎ drept refugiu casa unei tinere romanciere. Leprince este speriat și romanciera are insomnie, așa cǎ petrec amândoi multe ceasuri stând de vorbǎ.
Cine știe ce mecanisme oculte se declanșeazǎ în Leprince, dar în noaptea aceea îi mǎrturisește sincer toate frustrǎrile, toate visele, toate ambițiile sale. Tânǎra romancierǎ, care frecventeazǎ, cum numai o franțuzoaicǎ e în stare sǎ facǎ asta, cenaclurile literare, îl recunoaște pe Leprince sau crede cǎ îl recunoaște. Ultimele luni l-a vǎzut în sute de ocazii, întotdeauna în umbra câte unui scriitor de renume și în pericol, mereu în holul vreunui dramaturg angajat, pe post de curier, secretar, valet. Sunteți singurul pe care nu îl cunoșteam, îi spune tânǎra romancierǎ, și mǎ întrebam ce fǎceați în acele case. Pǎreați omul invizibil, adaugǎ, mereu tǎcut, mereu disponibil.
Lui Leprince îi place sinceritatea tinerei și se lasǎ furat de ea. Îi vorbește de opera lui și surpriza interolcutoarei este imensǎ. În mod inevitabil ajung la tema marginalizaǎrii lui Leprince. Dupǎ câteva ore tânǎra crede cǎ știe care este problema și cǎ i-a gǎsit soluția. Îi vorbește fǎrǎ menajamente; are ceva, zice, pe chipul lui, în felul lui de a vorbi, în privirea lui, care provoacǎ repulsia majoritǎții oamenilor. Soluția este evidentǎ: trebuie sǎ disparǎ, sǎ fie un scriitor tainic, sǎ încerce ca literatrura sa sǎ nu-i reflecteze chipul. Soluția este așa de simplǎ și de puerilǎ, încât nu poate fi decât bunǎ. Leprince o ascultǎ cu atenție și o aprobǎ. Știe cǎ nu va urma sfaturile tinerei romanciere, se simte surprins și poate puțin ofensat, știe cǎ este prima datǎ cǎ a fost ascultat și înțeles.
A doua zi dimineața o mașinǎ a Rezistenței îl ia pe Leprince. Înainte de a pleca tânǎra romancierǎ îi strânge mâna și îi dorește noroc. Apoi îl sǎrutǎ pe gurǎ și începe sǎ plângǎ. Leprince nu înțelege nimic, nǎucit bolborosește o frazǎ de mulțumire, pleacǎ. Romanciera îl privește de la fereastrǎ. Leprince intrǎ în mașinǎ fǎrǎ sǎ se uite în urmǎ. Restul dimineții (și asta va visa într-un anumit mod într-un anumit loc Leprince, poate în inegala sa operǎ) tânǎra romancierǎ și-o petrece gândindu-se la el, dând frâu liber fanteziilor cu el, hotǎrând cǎ este îndrǎgostitǎ de el, pânǎ când oboseala și somnul o înving în cele din urmǎ și adoarme pe sofa.
Nu se vor mai vedea niciodatǎ.
Leprince, modest și dezgustător, supraviețuiește rǎzboiului și în 1946 se retrage într-un mic sat din Picardia unde lucreazǎ ca învǎțǎtor. Colaborǎrile sale în presǎ și la câteva reviste literare nu sunt numeroase, dar sunt în schimb regulate. În sufletul lui, Leprince a acceptat în sfârșit condiția lui de scriitor prost, dar a înțeles și a acceptat și faptul cǎ scriitorii buni au nevoie de scriitorii proști mǎcar ca cititori sau ca scutieri. Știe de asemenea cǎ, salvându-i (sau cel puțin ajutându-i) pe câțiva scriitori buni, și-a câștigat cu propriile sale forțe dreptul de a mâzgǎli hârtia și de a greși. Și-a câștigat de asemenea dreptul de a fi publicat de douǎ, poate trei reviste. La un moment dat, bineînțeles cǎ a încercat s-o vadǎ din nou pe tânǎra romancierǎ, sǎ afle ceva despre ea. Dar când se duce la ea gǎsește casa ocupată de alte persoane și nimeni nu știe unde se aflǎ tânǎra. Leprince, bineînțeles, o cautǎ, dar aceasta este altǎ poveste. Adevǎrul e cǎ niciodatǎ nu o mai vede.
Îi vede în schimb pe scriitorii din Paris. Nu așa de des cum ar fi dorit în fond, dar îi vede și uneori stǎ de vorbǎ cu ei și ei știu (vag în general) cine este el, ba câte unul a și citit unele poeme în prozǎ de Leprince. Prezența sa, fragilitatea sa, îngrozitoarea lui mândrie sunt, pentru unii, un stimulent sau un aviz.
Din volumul de povestiri “Convorbiri telefonice”de Roberto Bolaño, în curs de apariție la Editura LEDA, imprint al Grupului Editorial Corint. Traducere din limba spaniolă de Dan Munteanu Colan.
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026
-
ZF IT Generation. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsul. Fondatorii DesignVerse, Veridion și Footprints AI: Am fost nepregătiți pentru vânzări, iar un produs superior nu câștigă singur contracte. DesignVerse vrea 1-2 runde de finanțare în 2027, iar Veridion a refuzat oferte de achizițieZF IT Generation · 13 noiembrie 2026
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026