Copii dresați pentru aur/ de Ziarul de duminică

Maria Olaru – Prețul aurului. Sinceritate incomodă. Editura Vreme. Prefață de Cătălin Tolontan

„Eu sunt Maria. Maria Olaru, gimnasta… Dar dacă vrei să mă cunoști mai bine pe mine, Maria, sportivul și omul deopotrivă, trebuie să ai răbdare. Viața mea nu se poate povesti în 34 de rânduri, atâtea câți ani am. Asta pentru că în acești 34 de ani mi s-au întâmplat atâtea lucruri cât într-o viață de om. Așadar, îți voi spune povestea mea…

Cum am ajuns să fac gimnastică? A fost o pură întâmplare… Ba nu! Pentru că, așa cum am aflat de la un înțelept, nimic important, pe lumea asta, nu e întâmplător…

Sportul m-a format și m-a pregătit pentru viață, contribuind mult la integrarea mea în societate, conferindu-mi în acest sens calități indispensabile. Ca fostă sportivă de înaltă performanță sunt obișnuită cu disciplina, programul riguros, călită psihic în numeroasele antrenamente și competiții, cunoscând deopotrivă gustul dulce al victoriei și pe cel amar al înfrângerii. Sportul m-a consacrat și tot ceea ce sunt astăzi datorez sportului.”

Maria Olaru s-a născut la 4 iunie 1982, la Fălticeni și la numai 7 ani a început pregătirea la CSS „Cetate” Deva, la 500 km de casă. În 1998 a devenit campioană europeană cu echipa și a obținut locul II la sărituri (Sankt Petersburg); în același an s-a clasat a doua la individual compus la Goodwill Games (New York). În 1999, la Tianjin, a obținut titlul de campioană mondială absolută la individual compus, locul I cu echipa și locul III la sărituri. În 2000, la Olimpiada de la Sydney, a obținut medalia de aur cu echipa și de bronz la individual compus.

După încheierea carierei sportive, Maria Olaru a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport și masteratul de Management în Sport (Facultatea de Științe Economice), ambele în cadrul Universității de Vest din Timișoara, și a urmat numeroase cursuri de perfecționare.

Antrenor și arbitru de gimnastică artistică, cadru universitar timp de 10 ani la Facultatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea de Vest, prezentator de știri sportive la Pro TV Timișoara și TVR Timișoara, comentator sportiv la TVR, corespondent la Gazeta Sporturilor și ProSport.

A antrenat la Bart Conner Academy în Norman, Oklahoma, USA și Klagenfurt, Austria, profesor de gimnastică artistică în Programul de Promovare a Sportului în Malaesia, la Penang.

Membru al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost directorul Academiei Olimpice Române, Filiala Timiș. A participat la campanii de promovare a sportului. A fost invitată la Academia Olimpică Internațională ca studentă (2005), campioană olimpică (2009) și director de filială (2014).

A fost decorată cu medaliile „Serviciu Credincios” în Grad de Comandor (1999) și Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I (2008).

„Dacă această carte va fi publicată – scrie Cătălin Tolontan –, ea reprezintă cea mai sinceră mărturie a performanței sportive apărute vreodată la noi (…) Un copil povestește scandalurile din casă, gelozia, bătăile, sinuciderea tatălui în care este implicată o jucărie, episoadele de beție ale mamei și vorbește despre iubirea lor, după care a tânjit și pe care, deseori, a simțit‑o.

Un copil ajunge în sala de gimnastică și ridică ochii către norocosul șir de antrenori admirând‑o și bătând‑o. O relație tandră și nepermisă.

Bătaie, cafteală, atingere, „mângâiere”, pedeapsă, altoială, urecheală, câte sinonime avem noi, românii, și tot atâtea generații de fete și băieți care au suportat o educație cu palma.

Un copil povestește, în numele nostru, cum ne‑am furat‑o acasă, la școală, în ateliere, la rude și în internate.

Un copil a trăit toate aceste lucruri.

Un copil a ajuns, mai apoi, campioană mondială absolută și campioană olimpică. (…)

E despre un copil care are puterea să vină și să‑și apere antrenorii, scriind că Bellu și Bitang n‑au avut nicio vină în cazul dopajului Andreei Răducan de la Sydney. Dar cartea aduce ceva și în acest misterios episod.

E despre un copil care și‑a iubit părinții, antrenorii, supraveghetorii și pe toți cei de la care n‑a pretins nimic.

Și pe care nici azi nu‑i acuză.

Nimic din ce scrie Olaru nu coboară.

Cartea e necesară și insuportabilă. E cartea unui om care nu se victimizează. Își cunoaște valoarea, își amintește efortul.”

 „Această carte era necesară – a afirmat Silvia Colfescu, directoarea Editurii Vremea. Această carte este binevenită pentru că într-un fel va vindeca o parte a vieții noastre sportive și în același timp această carte este pentru Maria, cu siguranță, o exorcizare a vechilor răni ale trecutului și desigur că pentru ea este o împlinire poate la fel de importantă ca și medaliile de aur pe care le-a obținut. (…) Aș vrea să se știe de la început că noi cu toții îi iubim pe antrenorii Mariei, le suntem recunoscători pentru medaliile pe care le-au câștigat sportivele antrenate de ei. În același timp, însă, realitatea este una, adevărul este unul: poate este bine să se știe care a fost prețul acestui aur mondial și olimpic de care noi ne-am bucurat. Noi ne bucurăm în continuare. Noi suntem cei cu bucuria. Micile sportive au fost cele cu munca, cu suferința, cu strădania și deseori cu prea puțină răsplată. Trebuie să vă spun, în același timp, că aurul olimpic se poate câștiga prin diferite metode, aurul mondial se poate câștiga prin diferite metode”, a precizat Silvia Colfescu.

„Dresura se poate face prin diferite metode, convingerea unui copil să lucreze din răsputeri se poate face prin diferite metode. Din păcate la noi există o cultură a unor metode. Ne pare rău să recunoaștem acest adevăr. Acest adevăr nu împietează asupra mândriei noastre pentru fetele noastre și pentru antrenorii lor, acest adevăr nu impietează asupra mulțumirii pe care le-o adresăm tuturor, dar acest adevăr există și la un moment dat trebuia să fie spus”, a mai spus directoarea Editurii Vremea.