Copii pe țeavă/ de Alexandru Ciolan
Pipeline, „conductă“, s-a format în engleză, pe la 1870, din pipe „țeavă“ (la a cărui origine stă un latinesc *pipa) și line „linie“ (împrumutat din fr. ligne). În franceză (a cărei mediere nu ar trebui exclusă din filiația cuvântului românesc), termenul a fost folosit în limbajul de specialitate încă înainte de începutul secolului trecut, dar recunoașterea oficială a căpătat-o abia în ianuarie 1…
Pipeline, “conductă”, s-a format în engleză, pe la 1870, din pipe “țeavă” (la a cărui origine stă un latinesc *pipa) și line “linie” (împrumutat din fr. ligne). În franceză (a cărei mediere nu ar trebui exclusă din filiația cuvântului românesc), termenul a fost folosit în limbajul de specialitate încă înainte de începutul secolului trecut, dar recunoașterea oficială a căpătat-o abia în ianuarie 1973, când a fost inclus pe o listă aprobată printr-un arrêté (decizie administrativă) referitor la îmbogățirea vocabularului. Dicționarul de cuvinte recente îi consemnează o primă atestare în 1974, dar e de presupus că a fost folosit, de specialiști cel puțin, cu mult înainte.
După 1990, pipeline a început să circule și cu sensul din informatică (“arhitectură a procesoarelor care permite trimiterea datelor una după alta, fără ca prima să parcurgă ciclul integral, eliberând traseul pentru următoarea”). Primul ordinator care a folosit această tehnologie datează din 1958 și era, evident, un IBM), dar folosirea frecventă, în toate limbile, s-a datorat exploziei computerelor personale din anii ’90. Astăzi, se vorbește despre pipeline mai ales în legătură cu plăcile grafice (“Numărul de pipeline-uri de pixel/vertex a fost redus de la 24/8 la 20/7. Impactul acestei reduceri asupra performanțelor ar trebui să fie neglijabil…”, Adev. 11 IV 07).
O evoluție cu adevărat interesantă prezintă însă pipeline în romgleza interviurilor acordate de managerii unor mari firme sau a analizelor din publicațiile economice. În registrul colocvial al englezei, in the pipeline înseamnă “aflat în desfășurare / în execuție”. Tradusă ad litteram (un sinonim elegant pentru “tradusă cu picioarele”), sintagma devine în română în pipeline: directorul (român) pentru România al unei multinaționale relata, de pildă, că “Avem în pipe-line mai multe produse și servicii extrem de interesante care urmează să fie lansate în cursul acestui an…” (S.fin. 22 III 09). Alt manager de firmă de succes spunea că “2009 nu este anul în care să pui în pipe-line proiecte de 100 milioane de euro…” (Money express 23 VI 09).
Citatul din urmă este interesant pentru că fotografiază momentul de alunecare a lui pipeline din sintagmă (netransparentă pentru românul care nu-i cunoaște înțelesul din engleză și, prin urmare, supusă interpretărilor fanteziste) spre un sens nou, tot mai frecvent în jargonul managerilor și jurnaliștilor români: acela de “portofoliu”. Probabil pentru că este simțit ca un barbarism, pipeline este uneori glosat de redacție: “Pipeline-ul existent (proiectele aflate în derulare – n.r.) acoperă circa 50 de milioane de euro în proiecte investiționale…” (Z.fin. 30 VII 07) sau “Teleman lucrează la «un pipeline (listă de investiții – n.r.) de 40-50 mil. euro…»” (Money express 24 VII 07). Un pipeline ascunde în interiorul său nu numai produse și servicii (“Avem capacitate financiară, precum și un pipeline de produse…”, Z.fin. 18 XII 08) ci și… ființe umane privite ca resurse (“în România avem un pipeline de astfel de antreprenori, alte țări nu îl au. Mulți stau ascunși în multinaționale sau au pornit deja, dar sunt foarte discreți”, Money express 16 XI 10).
Resursele umane pot fi înghesuite, așadar, într-o conductă în așteptarea momentului în care vor fi fructificate. Cu atât mai ușor este să îngrămădești acolo copii orfani pentru care s-au pornit procedurile de adopție: “Premierul Adrian Năstase a admis, ieri, că Guvernul a aprobat mai multe adopții internaționale, în pofida moratoriului, dar a precizat că era vorba, în general, de situații care erau în curs de rezolvare înaintea suspendării înfierilor de către cetățeni străini. «A fost vorba de rezolvarea situațiilor din pipeline, care erau pe conductă»” (Adev. 23 I 04). Dacă un om ca Adrian Năstase, pe care îl putem bănui de multe, numai de incultură nu, vorbește despre situațiile de pe conductă, păcatul unui jurnalist de agenție care plasează aceiași copii într-o țeavă nu mai pare atât de grav: “[E]rau acei «copii pe țeavă» (pipeline children – formularea originală), promiși spre adopție înainte de intrarea în vigoare a legii” (hotnews.ro 1 XII 10).
S-ar părea că nu doar românii au tradus anapoda construcția englezească in the pipeline. Un francez le scrie, pe Twitter, prietenilor: “Je finis un article, et je veux m’en débarrasser au plus vite (il y en a d’autres dans la pipeline qui commencent à fumer)”. Vă invit să recitiți fraza franțuzească și să savurați subtilitatea sugestiilor ei.
Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din
acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de
Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura
Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făråmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.
-
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția de 9,5 milioane euro prin care Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu preiau, prin intermediul Foraj Sonde Videle, unele active ale firmei de foraj Transgex OradeaZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Producția auto din România s-a redus în primele 10 luni cu 12%, la 398.061 automobile. Fabrica Dacia de la Mioveni a produs cu 17% mai puțin, iar Ford Otosan Craiova cu 6%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Emisiunea ZF Generația Pilon II: Dan Popovici, CIO BT Pensia Noastră: Pentru a intra la o listare, fondurile de pensii așteaptă un free float de 35-40% și o ofertă de 80-100 mil. euroZF Generația Pilon II · 13 noiembrie 2026