Copii singuri pe lume. Calvarul adopțiilor/ de Paula Herlo

În timp ce mamele care-și părăsesc copiii sunt ocrotite de lege, 5.000 de români așteaptă cu anii să adopte un copil. Din cauza birocrației, reușesc cu greu.

Plânsul unui copil l-a abătut din drum pe un bărbat care se plimba pe malul Someșului. Se întâmpla în 2009, într-o zi rece de octombrie. Sub o gramadă de crengi, acoperită doar cu o pătura, zăcea o fetiță. Era născută de cinci zile. Cineva o lăsase acolo. La spital, asistentele i-au dat un nume: Crenguța Someșan. La acea vreme, poliția anunța că mama va fi trasă la răspundere. După o lună de căutari, polițiștii i-au găsit mama, dar nu au mai tras-o la răspundere. “Am lăsat-o din cauza sărăciei. Mai am un copil de un an jumate și abia am ce să-i dau de mâncare”, ne-a spus mama fetiței. Într-o țară civilizată, însă, această mamă ar fi fost condamnată pentru tentativă de omor. La noi e întrebată daca vrea să ia copilul acasă.

“Bătaie” pe adopțiile celor mici. Românii nu vor să înfieze și copii mai mari

“Vom discuta cu mama naturală și vrem să-i asigurăm un viitor stabil. Mama regretă faptul că a abandonat copilul și acum dorește să îl recapete”, ne-a declarat Adrian Marc, fostul director al DJPC Satu Mare. Acum, mama are toate drepturile pe care i le oferă legea românească, deși i-a pus copilului viața în pericol. Astfel, dacă părinții naturali nu sunt de găsit, atunci sunt căutate rudele de până la gradul patru, iar procedura de adopție începe abia după ce și-au dat toți acordul. În realitate, fetița se numește Denisa. Când am vizitat-o anul trecut în luna martie, se afla în grija unei asistente maternale. Ne-am întors la Denisa după un an și patru luni. Nu i s-a deschis procedura de adopție, deși mii de români vor să înfieze. Mai târziu va ajunge și ea la vârsta la care probabil n-o va mai vrea nimeni pentru că legea spune că trei instanțe judecătorești trebuie să se pronunțe în privința adopției, iar asta durează uneori chiar și doi ani de zile. În România există aproape cinci mii de părinți care așteaptă. Și 40 de mii de copii părăsiți. Și totuși nu se găsesc unii pe alții din cauza legislației. Dosarele sunt judecate alături de infracțiuni sau procese civile, așa că rareori le vine rândul. Astfel se ajunge la situația în care un copil devine adoptabil la trei, patru sau cinci ani. Situația ar fi mai simplă dacă România ar avea un tribunal al copiilor în toate orașele. Există doar unul la Brașov și funcționează cu succes, dar este un caz izolat. Nu avem un registru care să pună față în față copiii adoptabili cu părinții care vor să adopte. Între instituții nu există colaborare, iar părinții disperați după ani de așteptare ajung să-și caute singuri copiii, trimițând adrese la direcțiile din țară.


Fetița Rodica: “Atunci când am ajuns acolo, era poarta închisă, m-am speriat și am început să plâng”

Ionuț stie exact cine e. E băiatul doamnei Camelia și locuiește la casa cu poartă roșie. Are o mamă, un tată pe care și l-a ales personal dintre bărbații ce-l înconjoară. În realitate, Ionuț n-are, însă, părinți. Cei ce-l înconjoară sunt cumva de împrumut până în ziua în care cineva va veni să-l ia acasă la el pentru totdeauna. Ionuț e unul dintre puținii copii declarați adoptabili, și totuși unul din cei mulți pe care niciun părinte nu-l vrea fiindcă este prea mare. Acum șapte ani mama lui l-a abandonat într-o maternitate. A ajuns în casa unei mame angajate, dar n-a stat prea mult și a fost dus la un centru de plasament. Copilul a suferit atunci un șoc. Cele zece luni petrecute la centrul de plasament și le-a șters din minte. Când Camelia l-a luat acasă, nu vorbea. În străinătate, mamele sociale nu țin copiii mai mult de șase luni tocmai pentru a evita dezvoltarea atașamentului. La noi, copiii ajung la vârste mari și atunci sunt transferați în centre. În ultimul an, 1.000 de asistenți maternali au renunțat la copiii pe care îi aveau în grijă din cauza reducerii cu 25% a salariilor, iar 300 dintre copii au ajuns din nou la casa de copii. Astfel, 23 de mii de copii cresc singuri în centre de plasament, abandonați și de părinți, și de autorități. Românii nu-i vor pentru că sunt prea mari. Rodica are 9 ani, stă într-un centru de plasament și până acum a trecut pe la trei asistenți maternali. “În Zărnești n-am stat decât trei luni. Odată am fugit din centrul Zărneștiului și m-am dus la acea poartă albastră. Am traversat multe străzi, dar n-am pățit nimic. M-am uitat stânga-dreapta și am fugit necontenit până am ajuns acolo. Și când am ajuns acolo, era poarta închisă, m-am speriat și am început să plâng”, ne povestește Rodica. Când avea cinci ani, a fost vizitată de o familie de nemți: “mama” Heidi și domnul Walter. Nu au înfiat-o fiindcă în România adopțiile internaționale fuseseră suspendate printr-un moratoriu. Cei doi soți au trimis zeci de adrese autorităților din România și celor de la Parlamentul European, dar degeaba. “Aș vrea să am și eu un loc adevărat. Eu știu că acolo sus e cineva care ține la mine cu adevărat, nu cineva care să zică peste un an sau doi: «Pleacă, nu te mai vreau»”, ne-a spus Rodica. Teoretic, pana in ziua adoptiei, copiii pana la doi ani ar trebui sa stea in grija unui asistent maternal. Tot in teorie, in sase luni asistentii trebuie sa le gaseasca o familie: adoptiva sau naturala. In practica lucrurile stau altfel. Sunt lasati la asistentii maternali ani de zile. Copiii cresc si se ataseaza de parintii angajati, iar cand ajung la 10-12 ani unii sunt mutati in centre ca sa faca loc in casele maternalilor nou nascutilor abandonati in spitale. Asa ca cei dati la o parte traiesc un nou abandon care are asupra lor efecte devastatoare.

Avem cei mai mulți copii abandonați din Europa și cea mai restrictivă lege

Soarta copiilor abandonați ar putea fi alta dacă aleșii își fac timp să studieze un proiect de lege potrivit căruia copiii ar putea fi declarați adoptabili în primele șase luni de la abandon. Suntem țara cu cei mai mulți copii abandonați din Europa și cu cea mai restrictivă lege. Mama care și-a lăsat copilul să moară pe malul apei trebuie să-și dea acordul pentru adopție, rudele de până la gradul patru au și ele un cuvânt de spus, iar tribunalele judecă soarta acestor copii printre picături. În spatele acestor proceduri lungi și greoaie se ascund dramele unor copii “ocrotiți” de stat și totuși lăsați singuri să-și trăiască drama de a nu avea o familie. 75 la suta dintre copiii declarati de instante adoptabili sunt mai mari de cinci ani. Statistic romanii vor copii mai mici de trei ani, asa ca restul sa-si traiasca copilaria in centre de plasament. Si asta in vreme ce mii de romani astepta in casa lor un copil. Reportaj difuzat de Protv în emisiunea “România, te iubesc!” din 6 martie 2011