Versiunea completă
Business Construct

Cora, cei mai agresivi pe extindere

Rețeaua franceză Cora, care operează cele mai performante hipermarketuri de pe piața locală în funcție de vânzările per unitate, a cumpărat în ultimii doi ani teren după teren în vederea extinderii rețelei până la 20 de unități, pe o piață în care principalii competitori au frânat investițiile, pe fondul scăderii consumului.

Adrian Voicu · 3 ianuarie 2011 · 2 min de citit

Rețeaua franceză Cora, care operează cele mai performante hipermarketuri de pe piața locală în funcție de vânzările per unitate, a cumpărat în ultimii doi ani teren după teren în vederea extinderii rețelei până la 20 de unități, pe o piață în care principalii competitori au frânat investițiile, pe fondul scăderii consumului.

Francezii au plătit în ultimii doi ani peste 50 de milioane de euro doar pentru terenuri, ținând cont că au achitat 13 milioane de euro doar pentru terenul uzinei Hidromecanica din Brașov, alte 9 milioane de euro fiind plătite pentru terenul fostei fabrici Asco din Bacău.

Marii jucători găsesc în recesiune cea mai bună perioadă pentru a-și pregăti terenul în vederea realizării unor mari investiții, mizând pe o revenire consistentă a economiei și a consumului pe termen scurt.

“În acest an și anul trecut am securizat terenuri și spații pentru 15 magazine noi, care vor fi inaugurate în următorii trei ani. Majoritatea magazinelor viitoare vor fi pe terenuri cumpărate, dar vom avea și spații în chirie”, a declarat Philippe Lejeune, directorul general al Cora România.

Compania a realizat anul trecut vânzări de 329 de milioane de euro în România, cu o rețea de trei magazine, iar în acest an au mai fost inaugurate două unități, în cadrul centrelor comerciale Sun Plaza din București și Gold Plaza din Baia Mare.

Cel puțin trei unități noi vor fi inaugurate în următorul an, în cadrul centrelor comerciale Galleria Arad, City Park din Constanța și într-un spațiu propriu aflat în construcție la Drobeta-Turnu Severin, urmând ca în iarna acestui an să înceapă lucrările de construcție la un al doilea hipermarket în Constanța, unde compania deține de asemenea un teren de cinci hectare. Investițiile totale pentru deschiderea celor 15 hipermarketuri în următorii trei ani pot fi estimate la peste 300 de milioane de euro, ținând cont că firma a început să își adapteze magazinele și pentru orașe mai mici, cu o putere mai scăzută de cumpărare, după ce a inaugurat în acest an cel mai mare hipermarket din România, magazinul din Sun Plaza.

“Bugetul de investiții pentru anul viitor este de 50-60 de milioane de euro”, a mai spus Lejeune.

Pe lista pentru noi inaugurări a francezilor se mai află și orașe precum Galați, Craiova sau București.

Citește și