Versiunea completă
Eveniment

Coranul, adaptat in scopuri teroriste

Terorismul islamist constituie o amenintare majora in urmatorii 20 de ani si prezinta "perspective sumbre" tarilor occidentale, au declarat specialisti francezi in combaterea terorismului, in timpul unei reuniuni internationale a sefilor politiei, desfasurata la Paris

Ziarul Financiar · 25 mai 2005 · 1 min de citit

Terorismul islamist constituie o amenintare majora in urmatorii 20 de ani si prezinta “perspective sumbre” tarilor occidentale, au declarat specialisti francezi in combaterea terorismului, in timpul unei reuniuni internationale a sefilor politiei, desfasurata la Paris. Luand cuvantul in fata a 162 de sefi de politie din 32 de tari, Philippe Massoni, secretarul general al Consiliului de Securitate Interna din Franta, a afirmat ca “terorismul islamist reprezinta o amenintare majora in urmatorii 20 de ani la adresa tarilor occidentale”. “In Europa, nici o tara nu trebuie sa se considere la adapost de terorism”, a subliniat, la randul sau, Christophe Chaboud de la Directia pentru Supraveghearea Teritoriului. “Exista retele care se organizeaza, iar Franta nu este o tara izolata”, a adaugat el. “Teroristii, care formeaza o veritabila comunitate, au un spirit de confruntare globala, o ideologie de cucerire: tot ceea ce nu este musulman este rau, lupta impotriva Occidentului este o datorie religioasa”, a adaugat Christophe Chaboud. “Ei adapteaza texte din Coran in scopuri teroriste”, a incheiat specialistul francez. Mediafax

Citește și