Coreea de Nord a instalat a doua rachetă pe coasta de est - presa
Coreea de Nord a transportat o a doua rachetă cu rază medie de acțiune pe coasta de est și a instalat-o pe un lansator de rachetă mobil, a anunțat vineri agenția sud-coreeană Yonhap, citând un oficial de rang înalt guvernamental de la Seul, relatează AFP.
Ministerul Apărării, care a confirmat joi instalarea de către Phenian a primei rachete pe coasta de est, nu a făcut comentarii cu privire la această nouă informație.
“S-a confirmat că nord-coreenii au transportat cu trenul, la începutul săptămânii, două rachete (de tip) Musudan cu rază medie de acțiune către coasta de est și le-au instalat pe vehicule echipate cu un dispozitiv de lansare”, a declarat un oficial de rang înalt citat de agenție.
Racheta de tip Musudan, dezvăluită prima dată la o defilare militară în octombrie 2010, ar avea o rază de acțiune teoretică de aproximativ 3.000 de kilometri, adică ar avea capacitatea de a atinge Coreea de Sud și Japonia.
Raza de acțiune a rachetei poate atinge aproximativ 4.000 de kilometri în cazul în care aceasta are o încărcătură ușoară, putând, deci, să lovească, în mod teoretic, Insula Guam, în Pacific, pe care se află baze militare americane importante.
Coreea de “Nord este aparent pregătită să lanseze aceste rachete fără avertisment”, a declarat un oficial sud-coreean de rang înalt.
Presa sud-coreeană și japoneză scria joi că Phenianul pare să fi poziționat pe coasta de est o întreagă baterie de rachete de tip Musudan. Surse militare citate de Yonhap afirmau că nord-coreenii ar putea efectua un tir de rachetă pe 15 aprilie, data marcării zilei de naștere a fondatorului regimului stalinist nord-coreean Kim Il-sung, care a murit în 1994.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026