Coreea de Nord rupe acordurile de neagresiune cu vecinii din sud
Coreea de Nord a anunțat vineri că va rupe acordurile de neagresiune cu Coreea de Sud și că va întrerupe telefonul roșu dintre cele două țări, la câteva ore după ce Consiliul de Securitate al ONU a votat noi sancțiuni împotriva Phenianului, relatează AFP.
Coreea de Nord “abrogă toate acordurile de neagresiune dintre Nord și Sud”, a declarat “Comitetul pentru reunificare pașnică din Coreea”, într-un comunicat difuzat de agenția oficială KCNA.
Principalul pact de neagresiune a fost semnat în 1991. Acesta stipula ca cele două țări să își rezolve pe cale pașnică diferendele și să evite confruntările militare accidentale.
Coreea de Nord, adaugă comunicatul, “notifică, de asemenea, Sudul că va întrerupe imediat telefonul roșu dintre Nord și Sud”, înființat în 1971. Phenianul a amenințat în numeroase rânduri cu întreruperea comunicațiilor intercoreene și a pus în aplicare amenințarea de două ori, potrivit Ministerului sud-coreean al Reunificării.
Regimul nord-coreean face de obicei anunțuri agresive la adresa Coreei de Sud și a Statelor Unite, dar acesta și-a intensificat retorica belicoasă în ultimele zile, în apropierea votului de la ONU și a manevrelor militare comune între Washington și Seul.
Phenianul a amenințat că va denunța începând de luni acordul de armistițiu care a pus capăt războiului Coreei din 1953, amenințând cu spectrul unui “război termonuclear” și avertizând Statele Unite că se expun unui “atac nuclear preventiv”.
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026