Coregrafii spatiale
Gabriela Drinceanu are vocatia spiritelor creative intempestive, mereu invingatoare. Inca de la debutul sau expozitional din anii '90 a surprins prin neconventionalitatea limbajelor si a optiunilor sale plastice, ca si prin savoarea ludica a constructiilor ei spatiale
Gabriela Drinceanu are vocatia spiritelor creative intempestive, mereu invingatoare. Inca de la debutul sau expozitional din anii ’90 a surprins prin neconventionalitatea limbajelor si a optiunilor sale plastice, ca si prin savoarea ludica a constructiilor ei spatiale. In nici doua decenii de cariera artistica, a performat in sapte expozitii personale, dar si in alte cateva zeci de expozitii de grup, saloane colective, simpozioane de sculptura. Este posesoarea a numeroase premii si distinctii pentru prestatiile ei artistice, intre care cel mai proeminent este recentul Premiu pentru Sculptura al Uniunii Artistilor Plastici din Romania.
Volumele Gabrielei Drinceanu creeaza iluzia unei fabuloase scenografii animate de fapturi extrase parca din misterele medievale jucate de trupele ambulante prin targurile Occidentului, sau din lumea diafana si truculenta a “teatrului de umbre” a Extremului Orient. In general, arta sa este o continua provocare a tot felul de referinte culturale depozitate in memoria vizuala a privitorului. Artista mizeaza obstinat pe aceasta conduita participativa a partenerului de dialog vizual. Mentalitatea ei creativa, atat de vie si de moderna in expresie, refuza extazul contemplativ al celorlalti. De aici, aplombul ei polemic, modernitatea viscerala a viziunilor si apetenta pentru sintetismul ascetic al formelor. Iata sursele inclinatiilor sale pentru spectacol vizual deschis. Ca si pentru happeningul sculptural pigmentat cu interventii pictografiate pe suprafata obiectelor traforate din lemn nefasonat si acompaniat de pedante si expresive “inscenari” coregrafiate, menite sa potenteze substanta gestuala si dimensiunea teatrala a conceptelor sale sculpturale.
Indiferent in ce plan opereaza impulsul ei imaginativ-cel sacru, ades frecventat si inteles ca suma de simboluri arhetipale ale unei realitati spiritualizate si cordiale, ori cel profan, exaltand instinctul ludic si palpitul senzorial al unei realitati vivante-artista configureaza cu naturalete si eleganta expresiva, chiar cu umor, un univers de structuri usoare, figuri traforate si ingenios ansamblate, puse in miscare de modernitatea retoricii gestuale, ce sustine intregul sau discurs plastic.
Gabriela Drinceanu pare sa isi bizuie conceptia sculpturala, mai mult decat alti colegi de breasla participanti ai unor limbaje si expresii stilistice asemanatoare (cum ar fi, spre exemplu, Aurel Vlad, Marian Zidaru, Mircea Roman, Raluca Ghideanu, Mihai Balko), pe insolita si imprevizibila “antropo-dinamica” a starilor sale launtrice.
Iata de ce artista nu consimte (desi cunoaste indeaproape tainele artei religioase) la a-si subjuga viziunea sculpturala, asa cum si-o asuma ea in acest moment, niciunui poncif sau dicteu doctrinar, estetic sau encomiastic, ori altei tentatii conventionalizate. De aceea, cred, compozitiile si instalatiile sale sculpturale, ce au ca pretext explicit reprezentari ale universului sacru, reiau si dezvolta cu precadere, in agreabile transfigurari spatiale, arhetipul antropomorf al ingerilor, arhanghelilor, serafimilor si heruvimilor, altul decat cel conservat de panteoanele sfintilor. Sensibilitatea contemporana ii inspira artistei atractia pentru modelul de umanitate spiritualizata si cordiala oferit de cei dintai! Aceeasi verva a incitantelor inscenari antropomorfe o regasim si in lucrarile ce valorifica traditia imagismului profan. Frenezia “coreo-morfica” si franchetea expresiva a sugestiei gestuale, surprinsa cu mijloace aproape minimale, dezvaluie stari si senzatii diverse si bogat nuantate ale insului modern. Mereu alert si tensionat puse in valoare de vivacitatea “punerilor in scena”, prin care artista isi etaleaza spectacular fiecare eseu sculptural.
-
Rompetrol Rafinare, meme stock-ul de la București, s-a dezlănțuit: oscilații de aproape 15% în ambele direcții și un rulaj de 6 mil. lei, al doilea după Banca TransilvaniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Foraj Sonde Videle (FOJE) le cere acționarilor să aprobe un capital autorizat de până la 20% din acțiuni, un împrumut convertibil de 5 mil. euro de la acționarii principali și noi credite de la Banca TransilvaniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România critică dur interzicerea participării unui jurnalist la conferințele de presă de la Cotroceni. „A-i interzice presei să pună întrebări înseamnă a-i nega dreptul de a exista, iar o astfel de măsură îi privește și pe cetățenii care așteaptă răspunsuri de la cei aflați în funcții publice”ZF 24 · 12 noiembrie 2026