Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Cornelia Coman va conduce activitățile ING pe piața de asigurări de viață din Ungaria

Directorul general al ING Asigurări de Viață, Cornelia Coman, va prelua la 1 iunie conducerea ING Asigurări de Viață și Pensii Ungaria, succesorul său la conducerea companiei din România urmând să fie anunțat în perioada următoare.

Emil Popescu - Mediafax · 8 mai 2012 · 1 min de citit

Directorul general al ING Asigurări de Viață, Cornelia Coman, va prelua la 1 iunie conducerea ING Asigurări de Viață și Pensii Ungaria, succesorul său la conducerea companiei din România urmând să fie anunțat în perioada următoare.

Coman prea astfel funcția deținută de Zsolt Kovacs, care a plecat din grupul ING.

“În perioada imediat următoare, Cornelia își va desfășura activitatea atât în România, cât și în Ungaria, până în momentul în care va putea să transfere responsabilitățile succesorului său, care urmează a fi anunțat în curând”, arată ING Asigurări de Viață, într-un comunicat.

Până la finalizarea procesului de selecție a noului CEO, Adrian Lupescu, Chief Financial Officer ING Asigurări de Viață, va asigura interimatul conducerii companiei.

Cornelia Coman lucrează pentru ING Asigurări de Viață din 1998. În perioada 2001-2006 ea a ocupat poziția de Director Actuariat și Management al Investițiilor, în 2006 a fost numită Director General Adjunct, iar în 2008 Director General.

De asemenea, Coman a fost aleasă vicepreședinte UNSAR, în 2008, și presedinte APAPR, în 2011.

ING este prezent pe piața de asigurări de viață din Ungaria din anul 1991, iar în 1997 a devenit lider în acest domeniu, cu o cotă de piață de 16,2%.

Citește și