Corpul psy

Simona Vilau este o tanara pictorita, proaspat absolventa si sefa de promotie a Universitatii Nationale de Arte Bucuresti, de la clasa profesorului universitar Sorin Ilfoveanu, asistent Alexandru Radvan. Ea a fost castigatoarea premiului Senatului UNA pentru lucrarea de licenta in iunie 2006.

Preocuparea sa pentru figuratie nu este un pretext, ci o necesitate, deoarece abordeaza teme “grele”, care solicita o explicitare a termenilor, cum ar fi seria Oedip si Domnul O., prezentata in expozitia Regele pe divan de la galeria Simeza.
Intre sinele adanc si destinul in lume al eului se asaza trupul, ca o sofisticata membrana volumetrica, apta sa capteze ropotul schimbarilor. Astfel, corpo-realitatea inseamna mutatii, metamorfoza, mit. “Omul este un ireversibil in carne si oase! Omul e un ireversibil incarnat: toata fiinta lui consista in a deveni (adica a fi, nefiind inca) si, mai mult decat atat, el devine (ad-vine, sur-vine, sub-vine) dar nu revine niciodata”, clameaza filozoful (Vladimir JankŽlŽvitch, La Mort). Schimbare si mit sunt generatoarele unei evolutii corporale care inseamna un traseu initiatic, o aventura controlata prin poveste, prin statii narative. Temporalitatea este totdeauna traita corporal, imbracata fiind de valul nostalgiei, asteptarii, grijii, epuizarii, nevoilor si, mai ales, al dorintelor. Corpul pentru sine, “pivotul lumii”, cum il desemna Merleau-Ponty, este instrumentul primordial, pe care nu putem sa-l substituim cu nimic altceva, este “punctul de vedere asupra caruia nu se poate lua alt punct de vedere”. Trupul este nexus-ul major al ordinii simbolice, e simbol printre simboluri. Cu toate acestea, corpul poate luneca foarte usor in alteritate, spre neant, caci este pragul de intrare intr-un vast camp al fantasmaticului.
“Orice teorie a corpului, spune Jean-Paul Valabrega, nu poate fi, simultan, decat o teorie a fantasmei”. Corpul alegorizat, ritualizat, emblematizat este, de fapt, in ordinea figurativului precum prisma care contie si descompune (in ordinea luminii, toate culorile), in ordinea simbolurilor, toate referintele cosmogonice.
Freud sustinea ca productiile imaginare cele mai elaborate sunt proiectii corporale sau sublimari ale structurii corporale. Dupa practica ex-voto-urilor vindecatoare, pagane si crestine, (parti ale corpului pline de semne magic-benefice) si dupa cea a sacralizarii moastelor in raclele lor figurative, bucatile corpului au un traseu ambivalent (dupa sensibilizarea suprarealismului) spre nelinistitor si demoniac, prin animarea lor emancipatoare fata de unitatea corpului.
Simona Vilau isi structureaza seria de lucrari in doua registre, unul dramatic, care incearca sa reproduca fragmente din mit, iar celalalt ludic, cu aluzii psihanalitice si o tenta de ironie muscatoare.