Costurile creditarii in Est vor creste puternic
Europa de Est are in prezent excedent de lichiditate, insa costul creditarii este posibil sa urce anul viitor cand Banca Centrala Europeana va incepe sa isi retraga masurile adoptate pe timp de criza pentru sporirea lichiditatii pe piata, potrivit directorului executiv al celui de-al doilea cel mai mare creditor din Europa de Est, Raiffeisen International
Europa de Est are in prezent excedent de lichiditate, insa costul creditarii este posibil sa urce anul viitor cand Banca Centrala Europeana va incepe sa isi retraga masurile adoptate pe timp de criza pentru sporirea lichiditatii pe piata, potrivit directorului executiv al celui de-al doilea cel mai mare creditor din Europa de Est, Raiffeisen International, scrie The Wall Street Journal.
Herbert Stepic, directorul executiv al Raiffeisen International, a declarat la o conferinta privind sectorul bancar din Est ce a avut loc la Viena ca fondurile suplimentare injectate de catre BCE pe pietele de capital, precum si eforturile comune ale bancilor vestice active in Europa de Est in vederea mentinerii finantarii intacte, impreuna cu evaporarea cererii pentru credite, au condus la un exces de lichiditate disponibil pe piata si a redus artificial pretul banilor pana la un nivel extrem de mic.
“In prezent, pe piete exista un excedent de lichiditate, insa atunci cand BCE isi va retrage banii, masura ce urmeaza a avea loc anul viitor, se va simti din nou lipsa banilor pe piata. Capitalul va deveni din nou mult prea scump. Lichiditatea va deveni mai scumpa, in special lichiditatea pe termen lung”, a spus Stepic.
Numarul creditelor neperformante va mai creste
Europa de Est a fost puternic afectata de criza mondiala, care a paralizat sistemul bancar din statele foste comuniste, care pana nu de mult avea o activitate infloritoare. Principala problema a creditorilor de aici a fost incapacitatea clientilor de a-si mai achita imprumuturile. Numarul creditelor neperformante a crescut, iar bancile au ingreunat accesul la imprumuturi.
Cresterea volumului de credite neperformante in Europa de Est a fost mai lenta decat se asteptau specialistii, insa evolutia in sens ascendent va continua timp indelungat, potrivit economistului-sef al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Erik Berglof a spus ca desi regiunea inca nu este la adapost de pericole, impactul crizei financiare si economice a fost mult mai usor decat era asteptat, in parte pentru ca bancile si institutiile din Europa de Vest au prevenit un colaps al sistemului financiar.
Bancile vestice care domina sistemul financiar al statelor din regiune au fost de acord anul trecut sa continue sa finanteze unitatile lor din Est si sa nu permita crizei sa scape de sub control. Costurile pe care bancile a trebuit sa le suporte din cauza creditelor neperformante au crescut din momentul in care criza a lovit regiunea in cea de-a doua jumatate a lui 2008, insa in ultimele luni se observa o scadere a acestora.
“Numarul creditelor neperformante a crescut mai lent decat ne-am asteptat. Acestea vor creste insa si vor continua sa creasca pentru multa vreme”, a spus Berglof.
Se apropie “Ziua Judecatii” pentru banci
Bancile ce opereaza in Est este posibil sa fi reactionat prea lent in a estima posibilele pierderi provocate de creditele neperformante si este posibil ca “Ziua Judecatii” sa vina pentru ele la inceputul anului viitor, au avertizat institutiile internationale.
Creditorii din fostele state comuniste, majoritatea detinute de banci din Vest, au apelat la “ocolirea” regulilor locale de contabilitate pentru a construi rezerve menite sa le puna la adapost fata de problema creditelor neperformante. Este posibil ca doar putine dintre acestea sa posteze pierderi din cauza acestor practici. Aceasta decizie este posibil sa aiba un pret: mentinerea creditelor acordate unor debitori care s-ar putea dovedi neviabili pe termen lung, a spus Christoph Rosenberg, consilier-sef la FMI.
Cei mai mari creditori din regiune sunt Unicredit (Italia), Raiffeisen International si Erste (Austria), Societe Generale (Franta), KBC (Belgia) si OTP (Ungaria).
Probleme in Est
- Creditele se vor scumpi din nou la anul, in conditiile in care BCE va retrage de pe piata banii pe care i-a injectat in timpul crizei, este de parere Herbert Stepic, seful Raiffeisen International.
- Desi numarul creditelor neperformante este mai mic decat se asteptau oficialii BERD, din ce in ce mai multi est-europeni nu isi vor mai putea rambursa creditele luate de la banci.
- Bancile care opereaza in Est este posibil sa fi reactionat prea lent in a estima posibilele pierderi provocate de creditele neperformante, considera Christoph Rosenberg, consilier-sef la FMI.
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026