Craiova și-a făcut pasaj subteran de 10 mil. € din bani europeni
Primăria Craiova a inaugurat la începutul acestei săptămâni un pasaj subteran în centrul orașului, aceasta fiind a doua cea mai importantă lucrare de infrastructură rutieră finalizată în acest municipiu în ultimii ani.
Primăria Craiova a inaugurat la începutul acestei săptămâni un pasaj subteran în centrul orașului, aceasta fiind a doua cea mai importantă lucrare de infrastructură rutieră finalizată în acest municipiu în ultimii ani. Lucrarea, care a implicat o investiție de aproape 10 milioane de euro, a fost finanțată în proporție de 98% din bani europeni, iar restul de la bugetul local.
Pasajul este construit în zona Universitate din Craiova, pe sub intersecția străzii Arieș cu Alexandru Ioan Cuza. „Pasajul avea ca termen de finalizare 18 noiembrie 2013, la 18 luni de la începerea lucrărilor, însă a fost finalizat mai devreme“, a spus Ionuț Pârvulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova, care a precizat că lungimea pasajului este de peste 400 de metri.
La pasajul subteran din Craiova au lucrat firmele Mitliv și Habau Construcții.
Aceasta este cea de-a doua mare lucrare de infrastructură urbană inaugurată în Craiova în ultimii ani, după pasajul suprateran de pe principala arteră rutieră din oraș, Calea București, care a fost finalizat anul trecut.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2013
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026