Credit-crunch sau criza de incredere

Intai au fost bancherii de credite ipotecare din SUA ; in tentatia lor de a-si creste activele si pe aceasta cale profiturile, au acordat imprumuturi oricui, fara a tine seama de riscuri, fara a tine cont de principiile de prudenta, abuzand increderea cu care au fost “investiti” de catre propriii actionari.

Ulterior, au aparut niste bancheri mai sofisticati, cei care au impachetat si revandut aceste expuneri, in goana lor dupa profituri si implicit bonusuri din ce in ce mai mari. Acesti superprofesionisti, de cele mai multe ori reprezentanti ai unor mari banci de investitii, desi aveau in mod sigur pregatirea profesionala care sa le permita o analiza riguroasa si o incadrare in clase de risc a produselor pe care le revindeau, au abuzat de increderea cumparatorilor acestor produse ; la randul lor investitori calificati din intreaga piata financiara. In paralel au existat agentiile de rating, al caror insusi rol este de a oferi investitorilor o viziune independenta si o evaluare corecta a entitatilor analizate. Sa fie vorba despre incompetenta sau mai rau decat atat? In orice caz, aceste agentii, printre ele numele cele mai sonore ale acestei industrii, nu numai ca nu au tras semnalul de alarma la timp, tradand astfel increderea totala atasata si impusa de numele lor, ci mai mult, in ultimul timp revizuind ratinguri peste noapte, cu salturi in jos spectaculoase, au demonstrat nepasarea lor totala fata de increderea intrinseca atasata reputatiei lor. In fine, putem sa discutam contributia si rolul autoritatilor publice – fie acestea banci centrale, guverne, sau pur si simplu bancheri cu mare renume. Cand acestea alterneaza deciziile de salvare a anumitor banci prin nationalizare cu deciziile de abandon, in paralel cu zvonuri teribile privind ignorarea unor oferte private alternative, te poti intreba cat de usor pot ele sa-si nesocoteasca mandatele, in speta cel de lender of last resort din bani publici. Cand membri marcanti ai comunitatilor bancare sau chiar ai guvernelor apar la televizor in prime time sustinand ca tari mici, cu economii fragile sunt la adapost in fata unei crize de proportii mondiale, sau ca ce a fost mai rau a trecut… te poti intreba despre unii daca incearca mai tare sa temporizeze criza sau despre altii daca stiu ce spun. Daca, in acelasi context de criza, tot aceste autoritati iau decizia de a creste pensii si salarii, pe fondul scumpirii finantarii, al existentei deficitelor in degradare continua, sub sceptrul scaderii veniturilor bugetare, in previzibila cunostinta de cauza ca aceste cresteri vor fi imediat anulate de efectele inflationiste, dar fara sa aiba o idee prea clara asupra surselor acestor cheltuieli suplimentare – increderea cu care acestea au fost creditate de electorat devine ridicola. Iata de ce, in opinia mea, pietele nu se vor putea restabili fara o reforma profunda menita sa recreeze un climat de incredere – fie aceasta autoimpusa, de natura morala (putin probabil !) sau externa, vizand intarirea reglementarii.  

• Ioana Filipescu este Managing Director al companiei de consultanta in fuziuni si achizitii Raiffeisen Investment Romania SRL