Creditarea isi revine in semestrul doi; BRD iese cu 7% dobanda
Bancherii spun ca au bani de dat credite si au bugetat cresteri pentru anul acesta, dar asteapta mai intai ca economia sa dea semne clare de revenire, care ar trebui sa apara insa abia din semestrul al doile
Bancherii spun ca au bani de dat credite si au bugetat cresteri pentru anul acesta, dar asteapta mai intai ca economia sa dea semne clare de revenire, care ar trebui sa apara insa abia din semestrul al doilea.
“Pe partea de companii ne asteptam la o revenire a creditarii, dar nu mai devreme de a doua jumatate a anului. Exista deja semnale care indica aceasta revenire, cum ar fi cresterea productiei industriale”, a spus Rasvan Radu, presedintele executiv al UniCredit Tiriac Bank. El sustine ca anul acest am putea vedea mai multe companii mari intrand in insolventa pentru ca incep sa isi epuizeze rezervele financiare.
Sergiu Oprescu, presedintele Alpha Bank, este ceva mai optimist si spune ca priveste “cu incredere” anul 2010, desi admite ca monitorizarea evolutiei creditelor neperformante ramane principala provocare.
Deocamdata, francezii de la BRD-SocGen incearca sa testeze cererea de credite de consum, cu o oferta promotionala, cu dobanda de 7% pe an, fixa la imprumuturile in lei. “Verificam daca piata sta din cauza cererii sau a preturilor”, spune Lucian Cojocaru, directorul departamentului comercial al retelei BRD.
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026
-
Turismul din Praid s-a prăbușit după inundarea salinei. „A căzut businessul cu 80%“, spune proprietara unei pensiuniEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Boomul AI începe să se clatine: Companiile care construiesc infrastructura centrelor de date au pierdut 4.200 de miliarde de dolari la bursăBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026