Versiunea completă
Companii

Creditorii au aprobat planul de reorganizare al Leonardo

Planul de reorganizare al Leonardo, cel mai mare retailer român de încălțăminte și accesorii, propus de Florin Panea, proprietarul companiei, și de administratorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL, a fost votat de creditori luni dimineață.

Cristina Stoian · 30 august 2010 · 1 min de citit

Planul de reorganizare al Leonardo, cel mai mare retailer român de încălțăminte și accesorii, propus de Florin Panea, proprietarul companiei, și de administratorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL, a fost votat de creditori luni dimineață.

,, În perioada de observație, societatea și-a redimensionat costurile. Astfel au fost reduse cheltuielile salariale, cu chiriile și alte cheltuieli exceptionale. Planul de reorganizare așează pe o nouă structură și datoriile anterioare deschiderii procedurii adaptat la posibilitățile reale de recuperare și la valoarea de evaluare a patrimoniului societății. Astfel societatea va plăti în cadrul reorganizării pe lângă datoriile curente și datoriile la bănci, la salariați, și parțial celorlalți creditori. Prin menținerea în viața comercială a acestei companii se mențin locurile de muncă a 2.000 de persoane, iar creditorii recuperează mai mult decât în faliment, caz în care doar băncile care au garanție întreg patrimoniul ar fi recuperat banii”, a declarat pentru ZF Radu Lotrean, responsabil cu reorganizarea judiciară a Leonardo.

Retailerul, care a cerut insolvența în octombrie 2009 la presiunea creditorilor care aveau de recuperat circa 100 mil. euro ( 412,9 mil. lei), a intrat astfel oficial în etapa de reorganizare judiciară,după ce băncile, salariații companiei ceilalți creditori, printre care și furnizorii au votat planul de reorganizare propus. “Vrem să ne ajutăm clienții să depășească momentele dificile. Considerăm că perspectivele pentru Leonardo sunt pozitive și că acest caz demonstrează importanța eforturilor comune pe care atât creditorii, cât și clienții trebuie să le depună pentru a ieși din criză”, a spus Mircea Cotigă, Recovery & Fraud Prevention Director în cadrul UniCredit Țiriac Bank.

Perioada de reorganizare durează trei ani, cu posibilitate de prelungire un an.

Citește și