Cresc investitiile pe pietele emergente
Fluxurile nete de capital privat catre pietele emergente s-ar putea majora semnificativ in cursul acestui an si in 2004, dupa ce la sfarsitul lui 2002 au totalizat 121 miliarde de dolari, se arata intr-un studiu realizat de Institute of International Finance (IIF)
Fluxurile nete de capital privat catre pietele emergente s-ar putea majora semnificativ in cursul acestui an si in 2004, dupa ce la sfarsitul lui 2002 au totalizat 121 miliarde de dolari, se arata intr-un studiu realizat de Institute of International Finance (IIF). Potrivit analistilor, valoarea investitiilor va creste cu 40 de miliarde de dolari, in cursul anului curent, ridicandu-se la 162 miliarde de dolari, respectiv la 186 miliarde de dolari, in 2004. “Remarcam cu satisfactie tendinta de imbunatatire a investitiilor de pe pietele emergente, care reflecta reabilitarea graduala a increderii investitorilor in aceste economii. Aceste tendinte trebuie consolidate si dublate prin aplicarea unor politici solide si prin masuri de imbunatatire a sistemelor financiare”, a apreciat Charles Dallara, directorul IIF. Majorarea fluxurilor de capital coincide cu tendinta tot mai pronuntata a guvernelor din regiune de a rambursa datoriile externe. Potrivit IIF, valoarea iesirilor nete de capital va creste de la trei miliarde de dolari la cinci miliarde de dolari, in 2003, urmand sa ajunga la noua miliarde de dolari, anul viitor. Suma include primele plati efectuate de Brazilia si Turcia in contul acordurilor stand-by semnate cu Fondul Monetar International (FMI), precum si alte rambursari efectuate de state precum Rusia si Coreea de Sud. Potrivit studiului IIF, valoarea intrarilor de capital privat din 2003 reflecta redresarea portofoliului de investitii si fluxul net generat prin operatiunile bancare, precum si o intensificare a tranzactiilor cu obligatiuni. Creditele acordate de bancile comerciale in statele emergente europene s-ar putea ridica la 11 miliarde de dolari, aproape jumatate din aceasta suma urmand sa fie destinata Rusiei. In regiunea Asia-Pacific, totalul imprumuturilor va ajunge la 8,5 miliarde de dolari, in crestere cu aproximativ cinci miliarde de dolari fata de 2002. Mediafax
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026