Creste riscul corectiilor la Bursa, dar pana la panica mai e
Bursa a inceput saptamana in scadere generalizata, cea mai mare corectie pe piata locala fiind inregistrata de societatile financiare, care la nivelul indicelui BET-FI au pierdut aproape 4% fata de referinta.
Bursa a inceput saptamana in scadere generalizata, cea mai mare corectie pe piata locala fiind inregistrata de societatile financiare, care la nivelul indicelui BET-FI au pierdut aproape 4% fata de referinta. Primele zece cele mai lichide companii au pierdut ieri 2,2% la nivelul indicelui BET, in timp ce companiile energetice au consemnat un declin de 1,8% fata de referinta.
Brokerii apreciaza ca pe piata locala se amplifica riscul unor corectii ceva mai mari, cu atat mai mult cu cat si pietele internationale par sa piarda din forta. Chiar si asa insa, scaderea de ieri este considerata una
“Exista intr-adevar riscuri relativ mari sa asistam la o corectie ceva mai mare pe piata locala, cu atat mai mult cu cat si pietele internationale lasa impresia ca si-au pierdut din forta in ultima perioada. Nu cred insa ca piata locala se va decorela nici in scadere fata de pietele internationale, si astfel apreciez ca scaderea de la noi va fi similara cu cea de pe principalele piete externe”, a declarat Dorin Masca, broker in cadrul societatii de intermediere Carpatica Invest.
Pe piata locala, la categoria societatilor financiare, titlurile SIF Transilvania (SIF3) au inregistrat cea mai mare scadere, de aproape 4,7%, urmate in top de scaderea SIF Oltenia (SIF5) si SIF Muntenia (SIF4), de 4,2% fiecare. Cea mai mica scadere la aceasta categorie au inregistrat-o actiunile SIF Moldova (SIF2), care au coborat cu 2,5% fata de referinta, la pretul de 0,985 lei/titlu.
Actiunile societatilor bancare BRD si Banca Transilvania (TLV) au inregistrat scaderi asemanatoare, de 2,3% si respectiv 1,9%, in timp ce actiunile societatii de intermediere Broker Cluj (BK) au pierdut peste 4% fata de referinta, coborand la pretul de 0,215 lei/titlu.
“Deocamdata corectia de pe piata locala este una normala, chiar daca scaderile de azi (ieri – n.a.) sunt ceva mai ridicate. Trebuie sa tinem cont ca piata a inregistrat inca din luna martie cresteri considerabile, sustinuta si de evolutia pietelor internatioanle. Nu cred ca este vreun motiv ca investitorii sa intre in panica, si sa vedem o crestere a presiunii la vanzare. Cel putin nu in perioada imediat urmatoare”, a adaugat Masca.
In sectorul energetic, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au pierdut aproape 2% fata de referinta, in timp ce actiunile Petrom (SNP) au inregistrat o scadere de aproape 2,7%,
Printre companiile care au inregistrat cresteri in sedinta de ieri se numara Amonil Slobozia si Alumil Slatina, titlurile celor doua companii urcand cu 1,6% si respectiv 3,7%. “Vom continua sa ne corelam cu principalele piete internationale si in perioada urmatoare, si cred ca investitorii locali sunt mai atenti la o posibila revenire a economiilor pe plan extern, decat la indicatorii economiei romanesti”, a incheiat Masca.
De urmarit astazi
- Evolutia companiilor energetice Petrom (SNP) si Rompetrol Rafinare (RRC), care au revenit pe scadere, in ciuda cresterii pretului la petrol.
- Evolutia societatilor financiare (SIF-uri), care au inregistrat pierderi, dupa o serie de cresteri semnificative in ultima perioada.
- Evolutia titlurilor bancare BRD si Banca Transilvania (TLV), care continua sa inregistreze pierderi moderate.
- Reactia pietelor internationale, dupa ce bursa americana deschidea saptamana in scadere cu pana la 1% pe indicele S&P 500.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026