Crestere de 11,2% a vanzarilor Lafarge la noua luni
Crestere de 11,2% a vanzarilor Lafarge la noua luni
Compania Lafarge Romcim a inregistrat in primele noua luni ale anului curent o crestere valorica a vanzarilor cu 11,2%, iar volumul acestora s-a apreciat cu 13,6% in aceeasi perioada, potrivit unui raport prezentat de grupul francez.
Diferenta dintre volum si valoare este reprezentata de evolutia preturilor, afirma compania.
Contactati de Ziarul Financiar, reprezentantii companiei nu au dorit sa comenteze acest raport. Anul acesta, afacerile grupului Lafarge in Romania s-ar putea ridica la peste 200 mil. euro, in timp ce profitul net s-ar situa la 30 – 35 mil. euro, conform unor estimari. In 2004, grupul Lafarge a inregistrat in Romania o crestere a cifrei de afaceri de peste 27% fata de cele circa 160 mil. euro din 2003.
Principalii competitori ai companiei Lafarge Romcim, atat pe piata interna, cat si la nivel international, sunt germanii de la HeidelbergCement si elvetienii de la Holcim. Lafarge, Holcim si HeidelbergCement isi impart in parti aproape egale o piata a cimentului de circa 300 mil. euro pe an.
Grupul Lafarge a intrat in Romania in 1997 prin achizitia producatorului de ciment Romcim. Francezii au in-vestit pana acum peste 300 mil. euro in operatiunile din Romania, in toate cele patru divizii ale grupului: ciment, agregate si betoane, placi de gips-carton si materiale pentru acoperisuri. Lafarge a investit in vara acestui an un milion de euro intr-o instalatie de coincinerare in cadrul fabricii de la Medgidia, pentru implementarea normelor de mediu.
Cele mai bune rezultate financiare din interiorul grupului in Europa Centrala si de Est au fost realizate de Rusia, cu o crestere valorica a vanzarilor de ciment de 41,3%, urmata de Serbia cu o majorare valorica de 33,6%. Volumul total al vanzarilor din Europa Centrala si de Est s-a apreciat in primele noua luni cu 16%, pana la 663 de milioane de euro.
Cu afaceri in 75 de tari si cu circa 75.000 de angajati, Lafarge a inregistrat anul trecut o crestere cu 5,7% a vanzarilor la nivel global pana la valoarea de 14,4 mld. euro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026