Crestere de 70% a finantarilor Romstal Leasing la 3 luni
Romstal Leasing, companie preluata recent de grupul financiar belgian KBC, a finantat in primele trei luni ale acestui an 1.188 de contracte in valoare de 42 milioane de euro, cu 70% mai mult decat in perioada similara a anului trecut. "Am inregistrat o evolutie foarte buna pe segmentul vehiculelor comerciale, al echipamentelor si al leasingului imobiliar, in timp ce segmentul autoturismelor a fo…
Romstal Leasing, companie preluata recent de grupul financiar belgian KBC, a finantat in primele trei luni ale acestui an 1.188 de contracte in valoare de 42 milioane de euro, cu 70% mai mult decat in perioada similara a anului trecut.
“Am inregistrat o evolutie foarte buna pe segmentul vehiculelor comerciale, al echipamentelor si al leasingului imobiliar, in timp ce segmentul autoturismelor a fost influentat de normele privind taxa de prima inmatriculare”, a declarat Ionut Chirila, director de marketing al Romstal Leasing.
Autoturismele detin o pondere de 38% in portofoliul companiei, in timp ce vehiculele comerciale usoare reprezinta 43%, motocicletele 1%, echipamentele 7%.
Urmand tendinta de la nivelul pietei, leasingul imobiliar si-a dublat ponderea in portofoliul Romstal Leasing de la 5,7% in 2006 la 11% pe primele trei luni ale lui 2007. Compania a incheiat pe primul trimestru al lui 2007 contracte de leasing imobiliar in valoare de 2,4 milioane de euro, avand ca obiect imobile cu destinatie comerciala, rezidentiala si terenuri.
“Mizam in continuare pe aceste segmente si, bineinteles pe leasingul instant (n.r. un produs financiar care ofera raspunsul la o cerere de finantare pe loc, on-line, pe baza Codului Unic de Inregistrare al companiei), produs specific companiei noastre, pentru a ajunge la o crestere de minim 25% prognozata pentru anul 2007”, a spus Chirila.
Firma de leasing a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 19,2 milioane de euro, cu 146% mai mare decat in 2005. Romstal Leasing a inregistrat in 2006 un profit de 2,6 milioane de euro la un volum al finantarilor de 139,2 milioane de euro.
Romstal Leasing are o retea de 20 de puncte de lucru in tara si intentioneaza sa-si extinda reteaua teritoriala cu inca 12 birouri locale pana la finele acestui an.
Grupul financiar KBC a achizitionat anul trecut Romstal Leasing pentru 70 milioane de euro, tranzactia fiind finalizata in luna martie a acestui an. In urma acestei achizitii, operatiunile Romstal Leasing vor fi incluse in KBC Lease, divizia de leasing a grupului KBC ce activeaza pe piata de leasing, inchirieri, managementul flotelor si al tranzactiilor de refinantare. KBC Lease este prezenta in 14 tari, are peste 1.500 de angajati si a inregistrat anul trecut un profit net de 44,6 milioane de euro.
Piata leasingului a crescut anul trecut cu 62% pana la 3,26 miliarde de euro in conditiile in care leasingul auto a pierdut teren in favoarea leasingului imobiliar si de echipamente.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026