Crestere: Piata constructiilor, plus de 5%
Piata constructiilor ar putea creste anul acesta cu 45%, dupa o perioada de trei ani in care a inregistrat majorari de circa 2030%, insa acest ritm va fi mult peste cel din vest, unde vor fi scaderi puternice, din cauza crizei internationale, potrivit Patronatului Societatilor din Constructii (PSC).
Piata constructiilor ar putea creste anul acesta cu 45%, dupa o perioada de trei ani in care a inregistrat majorari de circa 2030%, insa acest ritm va fi mult peste cel din vest, unde vor fi scaderi puternice, din cauza crizei internationale, potrivit Patronatului Societatilor din Constructii (PSC). “Ne-am obisnuit cu cresteri anuale de 30% ale pietei constructiilor, iar anul acesta cred ca vom atinge o majorare de 45%, ceea ce va fi destul de bine in comparatie cu alte tari din vest unde vor fi scaderi puternice”, a declarat Gheorghe Polizu, presedintele PSC.
Potrivit lui, piata constructiilor isi va reveni pe un trend ascendent in a doua parte a anului, cand va fi finalizata strategia de dezvoltare a guvernului.
“Intotdeauna cand se schimba guvernul este o perioada de circa sase luni in care fondurile pentru constructii sunt blocate. Cred ca abia din toamna vom asista la o revenire a pietei constructiilor, odata cu pornirea investitiilor in infrastructura si in locuinte sociale”, explica Polizu.
PSC considera ca anul acesta se va reveni la constructia de locuinte cu o suprafata mai mica, dupa ce anul trecut sa ajuns la o suprafata medie de circa 100 de metri patrati.
“Daca inainte de ’90 suprafata medie a unei locuinte era de 50 de metri patrati, in ultimii ani datorita cresterii pietei sa ajuns la o suprafata de peste 100 de metri patrati in medie la locuintele noi, iar anul acesta probabil se va reveni la circa 60 de metri patrati pe locuinta”, a mai spus Polizu.
Criza financiara ar putea favoriza constructia locuintelor unifamiliale, in regie proprie, datorita reducerii preturilor la materiale de constructii si o sa se construiasca mai mult in zonele periferice, unde terenul este mai ieftin. “Este posibil sa asistam la dezvoltarea unor orase satelit cu locuinte unifamiliale, din cauza crizei financiare, asa cum s-a intamplat si in tarile scandinave, care se vor administra singure”, explica presedintele PSC.
Piata constructiilor a crescut anul trecut cu aproximativ 2728% fata de 2007, pana la circa 13 miliarde de euro, in timp ce in 2007 a inregistrat un avans de 34%, datorita investitiilor masive din imobiliare, si mai putin din sectorul infrastructurii, unde proiectele se deruleaza intr-un ritm greoi.
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Jensen Huang, CEO-ul demisionar de la Nvidia, nu intră în șomaj. Elon Musk promite să-l angajeze. „Ar fi o onoare”Business Internaţional · 12 noiembrie 2026