Creșterea nu mai vine din Europa

Este hilar să asiști la o dezbatere despre ce trebuie să facă țările din Vest ca să nu ajungă în situația de a avea doar doi salariați la un pensionar în 2030 față de un raport de patru la unu în prezent – adică un scenariu dezastruos în opinia experților, când în România sunt deja mai mulți pensionari decât salariați.

“Guvernele nu realizează încă ce povară viitoare vor fi generațiile vârstnice. În Franța prognozele făcute în 2000 despre proporția populației de peste 65 de ani în totalul populației în 2040 au fost deja îndeplinite”, a spus Adelina Comas-Herrera, profesor la London School of Economics, în cadrul unei dezbateri organizate de compania franceză de asigurări AXA săptămâna trecută.

La suprafață, subiectele cele mai fierbinți din Europa sunt criza euro, criza datoriilor suverane, criza Greciei. Dar în adâncime, problema este simplă: pierderea de competitivitate – de aici și numărul prea mic de salariați, de aici povara fiscală din ce în ce mai mare. Nu deficitele bugetare sunt sursa reală a dificultăților, ci deficitele comerciale: pur și simplu nu mai știi/nu mai poți să exporți pe măsura a ceea ce vrei/te-ai învățat să consumi.

Când pierzi piața și mai ai cui să vinzi, întoarcerea firmelor, a băncilor sau a indivizilor către stat, deci umflarea deficitelor publice și apoi a datoriilor publice, nu este decât o amortizare a căderii.

Într-un fel, România este imaginea a ceea ce poate deveni Europa în următorii 20 de ani dacă procesul de dezindustrializare va continua în favoarea Asiei.

Ca o apă care sapă, sapă pe dedesubt până clatină și surpă stânca, Asia vine și subminează tot: state, multinaționale, piețe. Importurile din China au crescut de zece ori în România în ultimii zece ani, până la 2,5 miliarde de euro, și provoacă 2 miliarde de euro deficit comercial anual. Importurile UE din China au fost de 292 mld. euro anul trecut, de cinci ori mai mari decât în 2000 și provoacă 156 miliarde de euro deficit comercial anual.

Încet – încet apar și explicații pentru care periferia Europei – Grecia, Portugalia, Irlanda – crapă. Motorul extinderii UE, adică firmele multinaționale, nu mai au ca și cap-compas UE, ci alte teritorii. Asia, America Latină – acestea sunt high-growth market (piețe cu creștere înaltă) acum. Spre exemplu, pentru Henri de Castries, șeful AXA, companie cu venituri de 86 miliarde de euro în 2011, din care 80% din afara Franței, drumul pe care merge Europa este pierzător. Injecțiile monetare ale Băncii Centrale Europene aduc stagnare pentru că dobânzile mici nu impulsionează investițiile pe termen lung, iar oamenii talentați sunt alungați de taxele prea mari.

De la vârf vin și trimiteri în istorie. Nu este obligatoriu ca Europa să rămână bogată. Argentina era țara cu cel mai mare PIB per capita în 1945, dar a fost adusă la ruină de liderii politici. De pe margine, istoricii, intelectualii, cronicarii spun că niciodată Grecia nu va fi lăsată să cadă. Multinaționalele își iau măsuri de prevedere până la detaliu între timp. Nimic nu este exclus.

Din ce se vede, România trebuie să-și construiască un parcurs propriu dacă vrea să iasă din ratele marginale de 1-2% creștere economică pe an în următoarea decadă. “Sânge” nu mai vine de la Vest. S-a terminat. De acum teritoriile de la margine sunt folosite mai mult pentru a extrage ce se mai poate extrage – vezi profiturile din petrol.

Și încă invers, Occidentul poate învăța din ceea ce a experimentat România în ultimii 30 de ani în care puține au fost momentele de stabilitate economică: investiții fără sens care au stors economia de puteri, devalorizare, dezindustrializare.

Nu diferă mult de Casa Poporului stadioanele care stau acum goale în Grecia (care le-a făcut pentru Olimpiadă) sau de cele din Portugalia (pentru Campionatul European de Fotbal). Și nici complexul arhitectural de miliarde de euro sub semnătura lui Santiago Calatrava din Valencia, Spania, de exemplu. În cazul României a însemnat epuizarea economiei pentru o întreprindere faraonică, în cazul grecilor, portughezilor sau spaniolilor au fost miliarde de euro adăugate la datoria publică și care s-au întors de multe ori în brațele companiilor germane. Ca să ieși din criză trebuie să produci – ce să produci când tu ai investit în ciment și fier-beton?

Dacă Grecia iese mâine din zona euro și are loc o devalorizare de 75%, așa cum este prevăzut într-un scenariu extrem, salariul minim de 870 de euro pe lună va ajunge la 210 euro, aproape de România, calculează Vasilis Georgas, un jurnalist grec prezent și el la dezbateri. Singura deosebire este că muncitorul român a mai avut un spațiu de respirație în satul unde s-a întors și a trăit din ceea ce a semănat după 1990. Jumătate dintre cei 10 milioane de greci trăiesc deja în Atena. Vor mai ști cum să-și îngrijească livada de portocali și să trăiască cu lunile sub cerul liber, așa cum o făceau părinții și bunicii lor, se întreabă Georgas?