Versiunea completă
Eveniment

Creșterea prețurilor a adus business mai mare în S1

Prima parte a anului a adus o ameliorare vizibilă a activității în diferite sectoare economice, datele statistice fiind îmbucurătoare, după mai bine de doi ani de criză.

Mirela Turlan · 26 iulie 2011 · 2 min de citit

Prima parte a anului a adus o ameliorare vizibilă a activității în diferite sectoare economice, datele statistice fiind îmbucurătoare, după mai bine de doi ani de criză.

Piețele de consum, precum cea a berii, unul dintre indicatorii importanți pentru mersul economiei, arată că declinul s-a temperat (după scăderi cumulate de peste 10% în ultimii doi ani), dar că deocamdată consumatorii sunt atenți la cheltuielile de consum. Cu toatea acestea, piața a crescut în valoare în primul semestru, potrivit datelor ZF.

O creștere importantă în valoare se vede și pe piața carburanților, unde prețul mediu pe primele șase luni din 2011 a fost cu 19,4% mai mare la benzină și cu 24,2% la motorină față de primele șase luni din 2010.

Pe creștere continuă să fie piața farma și cea a serviciilor medicale private, două dintre sectoarele ferite de criză și în care investitorii au continuat să vină cu bani. Pe de altă parte, piața auto care era așteptată să-și revină în acest an a continuat să scadă cu aproape 15%, astfel că jucătorii din piață își pun toate speranțele în semestrul al doilea.

Revenirea economiei în acest an ar urma să fie susținută în primul rând de companiile care au o pondere importantă a veniturilor din exporturi, dar și de firmele de servicii, în condițiile în care consumul intern se află în continuare la un nivel scăzut, după cum arată datele raportate de companii privind vânzările în primele șase luni ale anului.

Ce spun indicatorii macro

Industria și exporturile și-au continuat ascensiunea. În luna mai au apărut chiar și unele semnale timide de redresare a construcțiilor și consumului, domenii care până anul trecut trăgeau puternic economia în jos. Veniturile bugetare continuă să urce cu ritmuri de circa 10% față de anul trecut, în principal ca urmare a creșterii încasărilor din TVA și accize.

Chiar și analiștii ING Bank, care au cea mai pesimistă prognoză privind creșterea economică din acest an, remarcă în cel mai recent raport evoluțiile favorabile din sectorul bugetar și din sfera creditării.

Creditarea a continuat creșterea în iunie, pentru a treia lună consecutiv, evoluția fiind pozitivă pentru activitatea economică din al doilea trimestru și, în special, pentru următoarele trimestre.

Cifrele anunțate până acum indică posibilitatea ca economia să fi rămas pe plus în al doilea trimestru, deși ritmul de creștere a încetinit probabil față de primele trei luni ale anului, când s-a înregistrat un plus de 0,7%.

Analiștii băncilor locale sau străine, dar și instituțiile financiare internaționale au îmbunătățit în creștere prognozele legate de evoluția economiei în acest an, majoritatea estimărilor noi privind creșterea PIB mutându-se de la 1% spre palierul de 2%.

Citește și