Creșterea traficului în port a urcat de opt ori profitul Socep
Activitatea operatorului portuar Socep Constanța (SOCP) s-a intensificat puternic în primele șase luni din acest an ca urmare a creșterii traficului în port cu 60%, potrivit reprezentanților companiei. În primele trei luni traficul a urcat cu circa 40%.
Activitatea operatorului portuar Socep Constanța (SOCP) s-a intensificat puternic în primele șase luni din acest an ca urmare a creșterii traficului în port cu 60%, potrivit reprezentanților companiei. În primele trei luni traficul a urcat cu circa 40%.
Avansul semnificativ al volumului de produse manevrate în port de către Socep a majorat de opt ori profitul operatorului portuar în primul semestru, care s-a ridicat la aproape 5,1 mil. lei (1,2 mil. euro). În același interval din 2010 profitul Socep era de numai 626.000 de lei. Afacerile companiei s-au majorat totodată cu 55,9% în primele șase luni și au ajuns la aproape 30 mil. lei (7,2 mil. euro).Creșterea afacerilor a avut la bază volumul mai mare transportat de operatorul portuar la aproape toate categoriile de mărfuri. Astfel, traficul Socep de produse chimice de tip vrac a urcat în primul semestru de peste două ori, cel de cereale s-a triplat, creșteri importante consemnând și alte categorii de produse.
Volumul total de mărfuri manipulate de operatorul portuar a ajuns în primul semestru la 1,27 milioane de tone, cu 41,4% peste nivelul bugetat de conducere la începutul anului.
Daniel Linteș, directorul general al Socep Constanța, a declarat în urmă cu câteva luni că rezultatele operatorului vin în condițiile în care a reușit să fidelizeze mai mulți clienți foarte mari din domeniul metalurgic, precum Tenaris, Alum, Alro.
El a mai spus că anul trecut transportul de cereale a fost foarte redus, de unde și creșterea importantă pe acest segment din 2011, iar în cazul produselor chimice avansul a venit mai cu seamă ca urmare a creșterii importurilor.
Compania este controlată de oamenii de afaceri Ion și Niculae Dușu, care dețin indirect circa 44% din acțiunile Socep. Transport Trade Services deține circa 14,1% din companie.
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026