Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Creșterile acțiunilor din sectorul chimic au rupt monotonia pe Bursă

Acțiunile Oltchim (OLT) și Azomureș (AZO) au urcat cu peste 10%, pe o piață în creștere cu 0,63% și a cărei li­chi­ditate a revenit peste media ultimelor două luni, fiind susținută în special de titlurile Fondului Proprietatea (FP) și de deal-uri cu 8,8% din acțiunile Oltchim (OLT).

Stefan Musgociu - Mediafax · 5 aprilie 2011 · 4 min de citit

Acțiunile Oltchim (OLT) și Azomureș (AZO) au urcat cu peste 10%, pe o piață în creștere cu 0,63% și a cărei li­chi­ditate a revenit peste media ultimelor două luni, fiind susținută în special de titlurile Fondului Proprietatea (FP) și de deal-uri cu 8,8% din acțiunile Oltchim (OLT).

În primele două ore acțiunile Oltchim au continuat linia puternic ascendentă din ultimele trei sesiuni și au urcat cu încă aproape 15%, însă după ora 12:00 unii investitori au început să introducă mai multe ordine de vânzare și să își marcheze o parte din profituri, astfel că ascensiunea s-a temperat ușor. La finalul ședinței, acțiunile Oltchim erau cotate la 0,4598 lei, preț în urcare cu 11,6%, iar operațiunile însumau 1,7 mi­lioane lei.

Între orele 15:52 și 15:53 a fost vândut un pachet de 8,8% din titlurile combinatului prin cinci deal-uri în valoare de 13,5 milioane lei (3,3 mi­lioane euro). După ora 14:00 în piață au început să fie introduse mai multe ordine de cumpărare pentru acțiunile Azomureș, astfel că prețul a urcat semnificativ. Ultima operațiune de marți a fost realizată la 0,704 lei, preț în creștere cu 10%. Transferurile cu aceste titluri au însumat 1,5 milioane lei. Efervescența de pe acțiunile Oltchim și Azomureș i-a determinat pe unii investitori să vizeze și titlurile Amonil (AMO), care au încheiat ziua în urcare cu 9,59%, la 0,016 lei.

Gabriel Morariu, broker la BT Securities, spune că acțiunile com­binatelor chimice Oltchim, Azomureș și Amonil sunt de regulă vizate de speculatori, iar tranzacțiile realizate de aceștia au dus la creșteri accelerate.

“Dacă la Azomureș o creștere este acoperită de rezultatele financiare, la celelalte două îmi este greu să găsesc o justificare fundamentală. Discuții despre privatizările Oltchim au mai fost și este greu de făcut recomandări de investiții doar pe aceste informații de presă”, a declarat Morariu.

Directorul de operațiuni al Prime Transaction Alin Brendea crede că evoluția acțiunilor și tranzacțiile mari realizate cu titlurile Oltchim arată interesul în creștere al investitorilor pentru piața locală, ca urmare a majorării semnificative a rulajelor din ultimele săptămâni.

“După o perioadă de creșteri susținute, mai ales pe SIF-uri, este normal să mai urmeze și unele ședințe de consolidare, cu o evoluție laterală (oscilații foarte ușoare – n.red.) sau chiar corecții. O parte dintre investitori sunt tentați să marcheze măcar o parte din profit. Este încă devreme de spus dacă perioada de corecții pe SIF-uri a luat sfârșit, însă, oricum, în partea a doua a ședinței cumpărătorii au fost mai prezenți în piață”, a spus Morariu.

Investitorii au tranzacționat acțiuni de 47,9 milioane lei (11,5 milioane euro), sumă de aproape două ori mai mare decât rulajul de luni.

“În mod normal, până la adunările generale ale acționarilor programate pentru aprilie mă aștept la volume ridicate și volatilitate mare. Pe lângă factorii enumerați, importantă pentru traiectoria pieței va fi și evoluția economiei în ansamblu, primele vești despre evolutia pe primul trimestru urmând să apară la jumătatea lunii”, a afirmat brokerul de la BT Securities.

Pe piața principală, titlurile Fon­dului Proprietatea au scăzut cu 0,25%, la 0,6085 lei.


De urmărit astăzi

Citește și